Vicepreşedintele american, Joe Biden, a declarat, joi, după întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni, că urează românilor noroc la alegerile prezidenţiale, precizând că invidiază faptul că în România campania durează doar 30 de zile, faţă de campaniile din SUA, care sunt mai lungi.
"Vreau să urez întregului popor român noroc în aceste alegeri, vă invidiez că la dumneavoastră campania durează doar 30 de zile, ale noastre sunt mult mai lungi", a spus Biden.
El a ţinut să precizeze că discuţia cu preşedintele Băsescu a fost eficientă şi directă.
Biden a ţinut să remarce şi faptul că ambasadorul SUA la Bucureşti este prieten al României, "aproape rudă".
Preşedintele Băsescu a declarat, pe de altă parte, că a abordat în discuţia cu Biden, "prima vizită la nivel înalt de la instalarea noii administraţii la Casa Albă", necesitatea creşterii investiţiilor americane în România.
"Din punctul nostru de vedere, nimic nu s-a schimbat în relaţia cu SUA", a spus Băsescu în acest context.
El a declarat, de asemenea, că s-a discutat despre terminalul de gaze lichefiate de la Constanţa, concluzionându-se că acesta rămâne un proiect comun al celor două părţi.
Băsescu a menţionat că s-a discutat şi despre proiectul PEOP.
Preşedintele român a mai spus că s-a căzut de acord, la Cotroceni, asupra faptului că sunt necesare relaţii pragmatice în zonă cu Federaţia Rusă şi Turcia, plecând de la premisa că cele două sunt puteri zonale.