Preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, Tudor Pendiuc, primar al municipiului Piteşti, a anunţat, miercuri, că asociaţia pe care o conduce va contesta la Curtea Constituţională ordonanţa de Guvern prin care s-a redus plafonul de venit pentru acordarea ajutoarelor de încălzire.
Potrivit lui Tudor Pendiuc, reducerea plafonului de venit pe membru de familie, de la 615 la 425 de lei, va avea un impact social major, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vă daţi seama ce impact va avea reducerea acestui plafon asupra confortului termic al populaţiei cu venituri mici. Poţi să stai în frig iarna? Nu poţi. Fără subvenţie, aceşti oameni nu vor avea bani pentru încălzire.Vă asigur că nu voi lăsa lucrurile aşa.Vom depune contestaţie la Curtea Constituţională, pentru că este o măsură neconstituţională. Noi, Asociaţia Municipiilor din România,care reprezentăm administraţiile locale, nu am fost consultaţi înainte de luarea deciziei. Această consultare era obligatorie, conform legii." a declarat Pendiuc.
Pendiuc a precizat că, potrivit datelor centralizate de serviciul de specialitate din Primăria Piteşti, dintre cele 259 de cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire înregistrate în ultima săptămână, 96 au fost respinse, întrucât se depăşea noul plafon de venit de 425 de lei pe membru de familie.
Agenţia MEDIAFAX a relatat, luni, că plafonul maxim de venituri pe membru de familie luat în calcul de Guvern pentru subvenţionarea facturii de încălzire a locuinţei a fost semnificativ redus comparativ cu limitele de venituri din anii trecuţi, din categoria beneficiarilor fiind astfel excluse persoanele cu un venit mai mare de 425 lei.
Guvernul justifică reducerea plafoanelor prin faptul că, în condiţiile actuale determinate de criza economică şi de imposibilitatea susţinerii din bugetul actual a tuturor formelor de protecţie socială, este necesară reanalizarea condiţiilor de eligibilitate, care să conducă la "eficientizarea sistemului" şi la restrângerea numărului de beneficiari ai prestaţiilor sociale, inclusiv ai ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.
În acest sens, arată Guvernul, sunt reanalizate condiţiile de acordare şi plată a ajutoarelor de încălzire, având ca rezultat "ţintirea mai bună a programului", dar şi diminuarea cheltuielilor bugetare pentru încadrarea acestora în bugetul aprobat pentru 2009 şi în bugetul prognozat pentru 2010 şi anii ulteriori.