Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii, că liberalii nu pot accepta reînvierea dictaturii, fie chiar şi de catifea, transmiţându-le miniştrilor Cabinetului Boc 2 că trebuie să plece şi să se ascundă de ruşine, având în vedere modul în care au guvernat.
"Mesajul actualei moţiuni de cenzură este următorul: când ai reuşit să guvernezi 11 luni şi ai reuşit să distrugi economia ţării, să dublezi şomajul, să devalorizezi banul, să măreşti impozitele, dar să nu ai bani pentru salarii şi pensii, când ai guvernat bătându-ţi joc de morală, de legi, de profesori, Armată şi de Poliţie, numai şi numai pentru a întinde râia politcă a PDL în toate prefecturile, şcolile, instituţiile din judeţe, inspectoratele de poliţie, când tot ce ai spus la guvernare au fost numai minciuni, panglici politicianiste şi lozinci fără acoprerire, e cazul să pleci şi să te ascunzi de ruşine astfel să nu te mai vedem niciodată", a spus Tăriceanu.
El a ţinut să facă o comparaţie a miniştrilor PDL cu tricolorii care au pierdut meciul cu Serbia.
"Mă uitam adineauri la cei 11 miniştrii ai cabinetului Boc, şi nu ştiu de ce gândul m-a dus la meciul de fotbal al României cu Serbia. Din păcate pagubele produse de cei 11 triclori la meciul de acum câteva zile sunt o nimica toată, pe lângă ceea ce a păţit Romnia cu această echipă de 11 miniştrii", a spus fostul premier.
El a adăugat că "cei 11 fantastici (miniştrii PDL-nr) nu se lasă uşor de dus" aşa cum îşi imaginau liberalii"., pentru că democrat-liberalii s-au învăţat cu ceea ce cred ei că se numeşte guvernare. Fostul premier a menţionat, în acest context, "organizarea de concerte guvernamentale pe bani publici, împărţirea banilor către clientela politică şi instalarea camarilei politice PDL în psoturi guvernamentale la Bucureşti şi în teritoriu".
"De aceea va fi nevoie de un vot al parlamentarilor şi al românilor la alegerle prezidenţiale, pentru a scăpa România de acest sistem politic devenit iraţional, fomat din Traian Băsescu şi aşa zisul Guvern Boc", a spus fostul preşedinte al PNL.
În plus, Tăriceanu l-a criticat pe Emil Boc pentru faptul că în discursul său a vorbit despre Legea pensiilor, spunându-i că nu ar trebui "să deschidă guriţa" să vorbească despre privilegii atât timp cât stă în casă de la protocol de la RAPPS.
"Când aveţi curajul să deschideţi guriţa şi să vorbiţi de privilegii, uitaţi-vă întâi la dumneavoastră. Staţi fără niciun pic de jenă în casă de protocol. Eu ca prim-ministru am locuit în apartamentul propriu. Renunţaţi la privilegii începând cu dumneavoastră şi nu daţi lecţii altora. Faceţi permanent uz de populism şi demagogie şi acest lucru nu trebuie să rămână nesancţionat. Aţi dus minciuna la rang de virtute, practic dvs minţiţi precum respiraţi", i-a spus Tăriceanu premierului Boc.
În finalul discursului său, liderul deputaţilor PNL a menţionat că "de 5 ani de zile PDL a dus o luptă politică către limitele paroxismului", menţionând că liberalii nu vor accepta o "dictatură de catifea".
"Aţi nesocotit orice regulă scrisă sau nescrisă a democraţiei parlamentare, aţi încălcat regulile intrinseci ale sistemului pluri-partid, aţi transfomat politica românească într-o scenă populistă , unică în Europa, prin stiltul politic al cuplului Băsescu-Boc vreţi să duceţi România spre un regim autoritar cu accente dictatoriale. Aţi promovat permanent o politică a conflictului şi a învrăjbirii. Acestea sunt motivele pentru care astăzi trebuie să plecaţi, să vă răcoriţi un pic, pentru a înţelege profund ce este democraţia şi statul de drept. Nu putem accepta reînvierea dictaturii chiar şi de catifea cu aparenţe democratice. Şi pentru că nu aţi înţeles aceste lucruri noi vă sancţionăm", a conchis Tăriceanu.