Premierul Emil Boc le-a transmis, vineri, participantelor la Congresul Organizaţiei de Femei a PPE, să profite de timpul liber pe care îl au în programul evenimentului de la Bucureşti, precizând că în perioadă de criză trebuie încurajat consumul.
"Vă urez tuturor bun venit în România şi la Bucureşti şi să petreceţi dincolo de momentele profesionale şi politice clipe frumoase, ca acasă, aici, în Bucureşti", le-a transmis Boc reprezentantelor Organizaţiei de Femei din Partidul Popular European.
El şi-a exprimat speranţa că în organizarea congresului s-a ţinut cont şi de un program de timp liber. "Având în vedere că în perioadă de criză trebuie să încurajăm consumul, dumneavoastră trebuie să aveţi timp şi pentru asemenea activitate aici, la Bucureşti", a spus Boc, în aplauzele audienţei.
La eveniment a participat, pentru scurt timp, şi europarlamentarul Elena Băsescu, aceasta asistând la câteva discursuri şi părăsind sala fără a dori să facă declaraţii.
Premierul a ţinut să remarce şi faptul că în sală sunt mai puţini domni şi mai multe doamne, ceea ce este, în opinia sa, un semn bun că mergem în direcţia bună.
Organizaţia de Femei a Partidului Popular European susţine, la Bucureşti, vineri şi sâmbătă, Congresul şi Consiliul General cu tema "Femeile şi criza economică: noi oportunităţi sau un recul?".
Evenimentul, realizat în parteneriat cu Organizaţia de Femei a Partidului Democrat Liberal, condusă de Sulfina Barbu, deputat în Parlamentul României, se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
Congresul îi are ca invitaţi, din partea PPE, pe Doris Pack, preşedinte PPE Femei - Germania, Rumiana Jeleva, ministru al Afacerilor Externe din Bulgaria, Ana Palacio, fost ministru al Afacerilor Externe din Spania.
În program, participantele la Congres au trecut, sâmbătă după-amiază, un tur al Capitalei.