Procurorul general, Codruţa Kovesi, s-a întâlnit, marţi, la sediul Ministerului Public cu directorul Biroului de Relaţii Internaţionale, Sean Joyce, şi directorul Diviziei de Criminalitate Informatică, Shawn Henry, din cadrul FBI, cu care a discutat despre combaterea criminalităţii.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că întâlnirea a vizat modul în care este abordată activitatea de combatere a fenomenelor infracţionale care privesc terorismul, crima organizată şi criminalitatea informatică în România şi în Statele Unite ale Americii, precum şi posibilităţile de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile judiciare, luând în calcul specificul cadrului legislativ din cele două state.
"În acest context, reprezentanţii FBI au arătat că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă, cooperarea cu România este extrem de apreciată şi reprezintă un model pe care încearcă să îl reproducă şi în relaţia cu alte state", se arată în comunicatul Ministerului Public.