Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, joi, că social-democraţii nu trebuie să arunce asupra PDL antipatia lor faţă de Traian Băsescu, PDL putând reveni la normalitate după alegerile prezidenţiale.
Întrebat dacă mai există posibilitatea unei conlucrări între PSD şi PDL, fostul premier a afirmat că speră ca după alegerile prezidenţiale PDL să revină la o situaţie de normalitate, el fiind în prezent ostatecul lui Train Băsescu.
"Nu trebuie să aruncăm asupra PDL în totalite lipsa noastră de simpatie în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu. În momentul de faţă, PDL este un partid ostatec, care funcţionează aiurea datorită acestei presiuni enorme pe care Traian Băsescu o realizează în ceea ce îi priveşte. Sper ca după alegeri să revenim cu toţii la situaţia de normalitate, inclusiv PDL, şi să ne gândim împreună la problemele ţării", a mai afirmat Năstase.
Secretarul general interimar al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, răspunzând unei întrebări pe marginea unor eventuale regrete de pe urma colaborări cu democrat-liberalii, că regretă că a avut, în urmă cu nouă luni, încredere "în cine nu trebuia".
"Eram în situaţia în care ştia tot satul, dar nu ştia bărbatul", a mai spus Dragnea.