Premierul Emil Boc le-a spus, joi, ambasadorilor UE că nu va forma un guvern de coaliţie, ci unul minoritar, în care va numi interimari fără a fi necesar ca Executivul să mai treacă prin Parlament, au declarat pentru MEDIAFAX surse diplomatice participante la întâlnirea de la Palatul Victoria.
"Primul-ministru ne-a transmis că nu intenţionează să creeze o Coaliţie, ci va face un Guvern minoritar, cu miniştrii interimari, pentru care nu va fi nevoie de votul Parlamentului", au afirmat sursele citate.
Surse democrat-liberale au declarat, în cursul zilei de joi pentru MEDIAFAX că PDL ia în calcul varianta unui Guvern interimar, în care portofoliile deţinute de social-democraţi să fie împărţite între miniştrii PDL.
Printre variantele luate în calcul se numără aceea în care ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu preia portofoliul Externelor, iar ministrul Transporturilor Radu Berceanu preia Agricultura. De asemenea, ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu ar putea lua Ministerul pentru IMM. Numele ministrului Economiei Adriean Videanu a fost vehiculat pentru Ministerul Sănătăţii, iar cel al Ministrului Finanţelor Gheorghe Pogea pentru portofoliul Muncii. Educaţia ar putea reveni chiar premierului Emil Boc. O variantă lansată în ultimele orea este aceea în care ministrul Tineretului Sorina Plăcintă preia Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.