Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat, marţi, la Cotroceni, pe preşedinţii PSD şi PDL, Mircea Geoană şi Emil Boc, la ora 14.15.
Preşedinţia a anunţat că şeful statului i-a invitat la Palatul Cotroceni pe preşedinţii celor două partide aflate la guvernare "pentru discuţii pe tema situaţiei din coaliţie".
Invitaţia a fost adresată pentru ora 14.15.
Premierul Emil Boc a a anunţat că a transmis Preşedinţiei propunerile de revocare a lui Dan Nica (PSD) din funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor şi, respectiv, de înlocuire a acestuia cu Vasile Blaga (PDL), actual ministru al Dezvoltării şi Locuinţei, cu titlu interimar.
"Am solicitat PSD să îmi facă o nouă propunere pentru a o înainta preşedintelui României pentru funcţia de ministru de Interne. Nu am primit niciun fel de răspuns. Am solicitat, de asemenea, PSD ca, din rândul miniştrilor PSD din cadrul Guvernului, să îmi facă o propunere pentru asigurarea interimatului funcţiei de ministru de Interne până la nominalizarea oficială de către PSD a unui alt candidat pentru funcţia de ministru de Interne. Nu am primit niciun fel de nominalizare din rândul miniştrilor PSD în vederea asigurării interimatului funcţiei de ministru de Interne", a spus Boc.
El a arătat că, în aceste condiţii, a trimis preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie a ministrului de Interne şi de asigurare a interimatului de către Vasile Blaga, până la nominalizarea de către PSD a unui ministru care să ocupe poziţia de ministru de Interne.
"În aceste condiţii, consider că partenerii de la PSD au obligaţia şi răspunderea să îşi facă nominalizarea pe care o doresc şi pe care să o înainteze primului-ministru, ca după aceea să fie trimisă preşedintelui României, pentru un nou ministru de Interne. Până atunci, interimatul este asigurat din cadrul Guvernului - în condiţiile în care există refuzul PSD de a avea o nominalizare de interimar din rândul miniştrilor PSD - de către Vasile Blaga, cel care a mai fost la un moment dat ministru de Interne şi poate asigura pe această perioadă, până când PSD îşi face nominalizarea, interimatul în exercitarea acestei funcţii", a afirmat premierul.
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că propunerea premierului ca social-democraţii să numească un interimar la MAI nu schimbă situaţia şi a reiterat faptul că miniştrii PSD demisionează odată cu semnarea revocării lui Dan Nica de la Ministerul de Interne.
Liderul PSD i-a adresat, marţi, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care îi cere să se achite de obligaţiile consituţionale privind funcţionarea instituţiilor şi îi solicită să oprească criza politică ce poate izbucni din remanierea lui Dan Nica.
La rândul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, după ce premierul a anunţat că a trimis la Preşedinţie revocarea lui Nica, că PSD nu îşi schimbă poziţia, afirmând că este posibil ca Traian Băsescu să facă "un gest spectaculos", de a-şi asuma o poziţie conciliantă în relaţia PDL-PSD.