Numărul persoanelor cu restanţe mai mari de 30 de zile la rambursarea creditelor contractate a crescut în iulie cu 8.688, la 611.236 clienţi, care au întârzieri la plată de 1,99 miliarde lei, majoritatea fiind aferente creditelor în monedă naţională.
Două treimi din sumele restante sunt denominate în lei, aproape 1,3 miliarde lei, deşi cele mai multe dintre creditele acordate populaţiei, respectiv 60%, sunt finanţări în valută.
Restanţele în lei au avansat în iulie cu 77,5 milioane lei, iar restanţele în euro au urcat cu echivalentul a 63 milioane lei, la 618,9 milioane lei, potrivit datelor Biroului de Credit, puiblicate de Banca Naţională a României.
Suma restantă este completată de alte valute - 68,17 milioane lei şi dolari - 7,42 milioane lei. Pe total, sumele restante au urcat în iulie cu 160 de milioane lei, iar faţă de iulie 2008 avansul este de 1,28 miliarde lei.
Cele mai multe restanţe reprezintă întârzieri de peste 90 de zile, care totalizează 1,64 miliarde lei, cu 133 milioane lei mai mult decât în iunie. Întârzierile între 31 şi 60 de zile se ridică la 92,29 milioane lei, cele între 61 şi 90 de zile la 79,7 milioane lei, finanţările la colectare 75,32 milioane lei şi creditele scoase în afara bilanţului la 106,04 milioane lei.