Federaţia "Spiru Haret" a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CC) cu excepţia de neconstituţionalitate a pachetului de legi cu privire la care Guvernul şi-a asumat răspunderea în 15 septembrie.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" s-a adresat Avocatului Poporului, solicitându-i sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea plângerilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a Legii Educaţiei Naţionale, informează, luni, federaţia sindicală.
Sindicaliştii arată că cele trei acte normative sunt neconstituţionale, deoarece încalcă art. 1 alin. (4) şi (5) - privind organizarea statului în baza principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -, art. 41 alin. (2), (5) - privind dreptul salariaţilor la protecţie socială şi la negocieri colective -, art. 61 alin. (1) - privind rolul de reprezentare al Parlamentului -, art. 73 alin. (1) şi (3) - privind legile organice , art. 102 alin. (1) - privind Guvernul - art. 114 alin. (1) - privind angajarea răpunderii Guvernului - şi art. 141 - privind rolul Consiliului Economic şi Social - din Constituţie.
În opinia sindicaliştilor de la "Spiru Haret", aplicarea celor trei legi va avea drept efecte diminuarea veniturilor salariale ale personalului din sistem, crearea de inechităţi prin pierderea unor drepturi câştigate ale salariaţilor din sectorul bugetar, inclusiv din educaţie, îngheţarea salariilor pe perioadă nedeterminată indiferent de rata inflaţiei, concedieri masive în sectorul bugetar, concediu fără plată forţat pentru salariaţii din sectorul bugetar etc.
Deputatul PNL Tudor Chiuariu a declarat, duminică, faptul că, cel mai probabil marţi, vor fi depuse sesizări către Curtea Constituţională privind legile educaţiei şi reorganizarea unor instituţii publice.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că este de acord cu iniţiativa PNL de a ataca la Curtea Constituţională prevederea privind concediul fără plată.
Liberalii au anunţat încă de marţi, zi în care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele trei proiecte de lege privind educaţia, salarizarea unitară a bugetarilor şi reorganizarea unor autorităţi şi raţionalizarea cheltuielilor publice, că lucrează la textul unei moţiuni de cenzură şi la aspectele privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale.
PNL şi UDMR au depus, joi, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul PDL-PSD a hotărât: «Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost»", care vizează legea salarizării unitare.