Vicepreşedintele deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a criticat, luni după-amiaza, înainte de a citi textul moţiunii de cenzură, faptul că de la şedinţă lipsesc premierul şi miniştrii, salutând prezenţa lui Victor Ponta, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul.
"Domnilor preşedinţi de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, după cum observaţi, înainte să citesc textul moţiunii trebuie să fac o remarcă, nici măcar acum nu avem prezent în sală primul-ministru şi Guvernul. Oricum cred că trebuie să-i mulţumim colegului deputat Victor Ponta că el însuşi reprezintă întregul Guvern al României", a spus Nicolăescu.
El aţinut să-şi încheie remarca, adăugând că "în acest fel Executivul respectă Parlamentul României".
Şedinţa de plen consacrată citirii moţiunii de cenzură depuse joi de PNL şi UDMR, a început, luni după-amiază, cu 40 de minute întârziere în prezenţa a 326 de parlamentari, şi fără niciun reprezentant al Guvernului.
Potrivit preşedintelui de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), în sala de plen sunt prezenţi 326 de parlamentari, fiind absenţi 145, iar cvorumul legal de şedinţă îndeplinit.
Moţiunea intitulată "Guvernul PDL-PSD a hotărât: «Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost»" este citită de deputatul PNL Eugen Nicolăescu, unul dintre iniţiatorii textului de 24 de pagini ai moţiunii.
Conform textului moţiunii, semnat de 121 de senatori şi deputaţi ai PNL şi UDMR, parlamentarii Opoziţiei cer guvernanţilor să-şi dea demisia şi să plece acasă, transmiţând indirect parlamentarilor puterii că au posibilitatea să taie "nodul gordian al Coaliţei".