Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la sărbătoarea dedicată "Zilelor Neajlovului", unde s-a fotografiat cu participanţi, a semnat în cartea de onoare a localităţii Comana, lăsând mesajul "să trăiţi bine" şi a ascultat o cântăreaţă care i-a dedicat o melodie.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, duminică, o nouă baie de mulţime, în comuna Comana, unde a participat la "Zilele Neajlovului".
Şeful statului a fost întâmpinat de câteva sute de localnici, majoritatea dintre ei dorind să-l salute, să se fotografieze alături de el sau chiar să-l îmbrăţişeze, invitându-l să candideze pentru un nou mandat.
"Am scris că le doresc locuitorilor comunei Comana să trăiască bine şi am semnat", a spus Băsescu, după ce a semnat în cartea de onoare, fiind primul care face acest lucru, după cum i-a spus unul dintre organizatori. El a făcut acestă remarcă după ce, anterior, asistase la dezvelirea unui panou pe care se aflau stema şi simbolul comunei Comana.
"Domnule preşedinte, vă rog frumos. Săru\'mâna", i-a cerut o femeie permisiunea de a-i face o fotografie. "Haideţi, doamnă, (lângă mine - n.r.), că de-astea găsiţi în ziare", a reacţionat el, strânind râsetele celor prezenţi.
După momentele oficiale, în timpul cărora a participat şi la o întâlnire cu primarii şi şefii serviciilor deconcentrate din judeţul Giurgiu, şeful statului a mers la o petrecere câmpenească, îmbrăcat într-o ţinută sport şi a ţinut să intre în mijlocul oamenilor, în timp ce pe o scenă interpreta de muzică de petrecere Adriana Antoni întreţinea atmosfera.
"Domnu\' preşedinte, vreţi să faceţi şi cu mine o poză?!", a fost leitmotivul băii de mulţime. Răspunsurile preşedintelui erau prompte: "Hai, dar cine o face?!" sau "Cum să nu?!". Uneori, iniţiativa era preluată chiar de el în momentele în care vedea în mulţime vreo persoană mai timidă, dar care avea aparat de fotografiat.
"Domnule preşedinte, vreau să vă pup. Vă iubesc. Vreau doar să-l pup. Doar atât!", a strigat la un moment dat o femeie angajaţilor SPP. Preşedintele s-a îndreptat spre ea şi a sărutat-o pe ambii obraji. "Vă iubesc! Sunt din Bolintinu din Vale", i-a spus femeia.
"Să mai candidezi încă odată, că eşti al nostru şi de-al nostru", se mai auzea din când în când în apropierea şefului statului.
La un moment dat, de pe scenă, Adriana Antoni i-a dedicat şefului statului o melodie.
"Să ajungi în viaţă / să ai tot ce vrei / în masă să dai / ca poţi să iei / Viaţa mea e viaţa mea/ şi mai bună şi mai rea/ bine ca bine primeşti şi plăteşti dacă greşeşti / Când mi s-a cerut ceva/ eu am dat cu inima/ şi-am dat şi ceva în plus/ şi-am ajuns unde-am ajuns. / Am făcut în viaţă / dar am şi pierdut / am avut prieteni, care m-au vândut", au fost versurile melodiei dedicate lui Traian Băsescu, acesta bătând din palme şi fredonând alături de cele aproximativ 1.000 de persoane prezente.
După ce a refuzat să se urce pe scenă şi să ia cuvântul, şeful statului a plecat de la serbarea câmpenescă, după circa jumătate de oră, abordând o mină veselă.