Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că ceea ce face Ministerul Turismului, "pe extern", pentru promovarea României, este "extrem de eficient", menţionând, fără a da explicaţii, că ar dori ca afirmaţia să nu fie luată în derâdere.
Băsescu a spus că ceea ce face Ministerul Turismului, în plan extern, pentru promovarea Turismului, este "extrem de eficient".
"Uitaţi, nu aş vrea să fie tratată nici în derâdere, dar ce face pe internaţional, pe promovarea României, Ministerul Turismului, este extrem de eficient", a spus Băsescu.
El a spus că ce s-a făcut în 2008, când s-au cheltuit 10 milioane de euro, pe o campanie în Italia şi Spania pentru îmbunătăţirea imaginii românilor a fost ineficient, în condiţiile în care presa din acele ţări difuza o imagine negativă la adresa românilor.
Băsescu a menţionat că străinii trebuie invitaţi să ne cunoască, dar nu prin propagandă, ci prin invitaţii turistice. Potrivit preşedintelui, acestora trebuie să li se arate costumele populare româneşti, tradiţiile şi cultura din ţara noastră.