Un grup de peste 20 de parlamentari PSD au părăsit, marţi, şedinţa de plen în care Guvernul îşi asumă răspunderea, nemulţumiţi în special de prevederile Legilor educaţiei, a anunţat senatorul PSD Olguţa Vasilescu.
Olguţa Vasilescu a arătat că proiectele pe care Executivul îşi asumă răspunderea nu sunt încă pregătite pentru a deveni legi. "În acest condiţii, noi consideram că mai erau multe amendamente pe care puteau să le facă parlamentarii, iar aceştia nu au avut posibilitatea de a se implica în modificarea acestor legi prin vot", a spus senatoarea PSD, explicând decizia de a părăsi sala de plen.
Ea a mai declarat că "practic, Guvernul a acceptat câteva amendamente ale parlamentarilor, insuficiente din punctul lor de vedere". "Dacă de mâine noi începem să operăm modificări, tocami pentru că suntem nemulţumiţi de amendamente, atunci înseamnă că nu am făcut nimic cu cceastă procedură de asumare", a afirmat ea.
Întrebată câţi dintre parlamentarii PSD au decis să părăsească plenul în momentul asumării răspunderii Executivului pe legea educaţiei, Olguţa Vasilescu a spus că că nu i-a numărat dar că sunt "peste 20 de colegi".
Ea a spus că această decizie nu a fost luată în şedinţa grupurilor parlamentare. "Noi am anunţat această formă de protest, am spus că nu suntem de acord cu această procedură a asumării şi ne rezervăm dreptul de a protesta", a spus Vasilescu.
Întrebată dacă decizia parlamentarilor PSD de a părăsi lucrările de plen se aplică pentru toate legile pe care se va asuma răspunderea, Olguţa Vasilescu a spus: "În principal este vorba de legea educaţiei şi, după aceea, este vorba şi de legea salarizării unice".
La rândul său, deputatul PSD Matei Brătianu a declarat după părăsirea sălii de plen că, din punctul său de vedere, cei care stau în sală validează această asumare. "Prin prezenţa lor şi prin faptul că asigură cvorumului, ei votează «DA» pentru legea unică a salarizării", a spus Brătianu.
El a arătat că se duce în Parcul Izvor, lângă sindicaliştii care protestează în faţa Parlamentului. "Acolo este locul meu, pentru că ei sunt alegătorii", a adăugat Brătianu.