Guvernul va accepta ca în proiectul legii educaţiei naţionale să fie introduse doar amendamentele care se înscriu în prevederile Pactului Naţional pentru Educaţie şi ale programului de guvernare, propunerile care nu corespund acestora urmând să fie respinse, a declarat, luni, premierul Emil Boc.
Membrii Executivului s-au reunit la Palatul Victoria, pentru a stabili care dintre amendamentele depuse la legea educaţiei pot fi introduse în documentul final.
Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că, înaintea şedinţei de guvern, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a sosit la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Emil Boc despre amendamentele depuse la proiectul legii educaţiei, înainte ca Executivul să decidă care dintre acestea pot fi incluse în forma finală a legii.
Surse guvernamentale au declarat totodată că la Guvern s-a lucrat pe amendamente pe parcursul întregii nopţi de duminică spre luni, până la 5 dimineaţa, pe grupuri de lucru.
"De la prima oră a dimineţii, colectivul tehnic de specialişti şi-a reluat activitatea pe amendamentele trimise de la Parlament", au adăugat sursele citate.
Guvernul îşi va asuma, marţi, răspunderea asupra unui pachet de acte normative care include şi legea educaţiei naţionale.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că majoritatea amendamentelor discutate la şedinţa de sâmbătă seară a coaliţiei au vizat legea educaţiei şi că s-a decis ca şcolile să fie conduse de un Consiliu de Administraţie format, în proporţii egale, din părinţi, profesori şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
În plus, consursul pentru funcţia de director la fi organizat tot de acest consiliu de administraţie, directorul urmând a avea un contract cu conducerea şcolii şi cu inspectoratul şcolar.
În propunerea din Codul educaţiei, Consiliul de Administraţie al şcolii este format 50% din cadre didactice şi 50% părinţi şi autorităţi locale, fără a se preciza exact procentul pentru fiecare dintre ultimele două părţi.
Preşedintelui Comisiei pentru administraţie publică, deputatul Sulfina Barbu, declara, miercuri, după şedinţa Comisiilor reunite, că unul dintre amendamentele PDL la legea educaţiei prevede ca autorităţile locale să reprezinte o treime din componenţa Consiliului de Administraţie al şcolii, iar celelalte două treimi să fie fiecare reprezentate de cadre didactice şi de părinţi.