Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu a declarat, marţi, la Comisia parlamentară privind sistemele de irigaţii, că începând cu 1 ianuarie 2010 nu se va mai acorda niciun fel de subvenţie pentru sistemul de irigaţii şi că trebuie găsite soluţii, cum ar putea fi scăderea accizei la motorină.
"Începând cu 1 ianuarie 2010 nu se mai acordă niciun fel de subvenţie pentru ceea ce înseamnă ajutoare de stat, adică pentru irigaţii sau îngrăşamânt. (...). Pe Planul Naţional de Dezvoltare Rurală se pot face investiţii în irigaţii, dar nu se mai poate subvenţiona nici curentul, nici apa", a explicat ministrul Agriculturii, care a fost audiat de comisia parlamenatră de anchetă pentru a vorbi despre situaţia din sistemul de irigaţii şi despre proiectele ministerului.
Ilie Sârbu a spus că va încerca să găsească alte soluţii pentru a compensa lipsa subvenţionării, cum ar fi scăderea accizei la motorină. În timp ce Ilie Sârbu vorbea despre eliminarea ajutoarelor de stat, despre globalizare şi despre "criză", deputatul Culiţă Tărâţă (PSD) şi-a exprimat admiraţia faţă de modul în care se face agricultură în ţările arabe.
"Am mers în ţările arabe şi am plecat cu un gust amar când am văzut că Sahara este o mare verde. Tot cartoful pe care-l consumăm noi este adus din Egipt", a spus Culiţă Tărâţă.
El a apreciat că, de 10 săptămăni, comisia parlamenatră de anchetă face "fel de fel de audieri, multe inutile" şi că România ar fi trebuit să aibă cel mai bun sistem de irigaţii.
Deputatul PSD a mai spus că "brazda de pământ nu are culoare politică", atunci când oamenii sunt înmormântaţi.
"Brazda de pământ nu are culoare politică, când pune lopata de pământ nu pune mai mult pământ peste tine, dacă eşti de la PDL sau mai puţin pământ, dacă eşti de la PNL sau PSD", a meditat Culiţă Tărâţă.
Deputaţii din comisiei au apreciat că, după ce va fi eliminat ajutorul de stat pentru irigaţii, se va mai iriga doar 10% din cât se iriga până acum.
Comisia parlamenatră de anchetă privind irigaţiile va trebui să elaboreze un raport pe această temă până pe 12 septembrie. Acesată comisie a fost înfiinţată în luna iunie, printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, în aceeaşi zi în care acest for legislativ a decis înfiinţarea comisiilor parlamenatre de anchetă în cazul Ridzi şi Nemirschi.