Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni, în şedinţa Birourilor Permanente reunite, ca senatorii şi deputaţii să aibă liber pe 14 spetembrie pentru a participa la deschiderea anului şcolar, singurii care vor lucra fiind cei care au de discutat chestiuni urgente la comisii.
"Pe 14 septembrie, unde este urgenţă se va lucra în comisii, iar unde nu sunt chestiuni absolut urgente, parte din parlamentari şi din toţi oamenii politici vor fi prezenţi în teritoriu", a susţinut secretarul Senatului, Ioan Chelaru (PSD).
În plus, Chelaru a explicat că acesta este şi motivul pentru care conducerile Parlamentului au decis să-i propună preşedintelui României să se adresez Parlamentului pe data de 15 septembrie.
El a menţionat că, potrivit deciziei Birourilor, lunea viitoare, pe 14 septembrie nu va mai fii program de plen după amiaza, aşa cum era în mod obişnuit.