Premiul de 3,2 milioane de euro, pus în joc la tragerea Loto 6/49, nu a fost câştigat la extragerea de duminică, potrivit site-ului Loteriei Naţionale.
Numerele extrase duminică au fost 2, 48, 30, 44, 26 şi 18, iar numărul "noroc" a fost 4225013.
Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Loteriei Naţionale, marele premiu s-a reportat, înregistrându-se însă 20 de premii la categoria a II-a, fiecare în valoare de 17.869,49 lei, şi 822 de premii la categoria a III-a, fiecare în valoare de 652,17 lei.
Fondul total de câştiguri la extragerea din 6 septembrie a fost de 14.568.937,55 lei.
Potrivit site-ului Loteriei Naţionale, ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 a fost câştigat pe 7 iunie şi a fost în valoare de 46.171.670,14 lei.