Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că i-ar plăcea să creadă că România este în situaţia în care, teoretic, poate să aibă şi un preşedinte maghiar sau rom, ceea ce ar reprezenta, într-un anumit sens, o perfecţiune a democraţiei.
Antonescu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, dacă i se pare posibil ca, în viitor, România să aibă un preşedinte de etnie maghiară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Mi-ar plăcea să credem cu adevărat că suntem în situaţia în care, teoretic, România poate să aibă şi un preşedinte de etnie maghiară, ţigan sau ce vreţi dumneavoastră”, a răspuns liderul PNL.
În opinia lui Antonescu, acest lucru ar înseamna că se va ajunge, din punct de vedere mental, la nivelul Statelor Unite, care au un preşedinte de culoare, "ales cu entuziasm de majoritatea albă".
"Asta înseamnă, într-un anumit sens, o perfecţiune a democraţiei", a afirmat Antonescu, adăugând, însă, că nu crede că în următoarele mandate se va întâmpla acest lucru în România.
Crin Antonescu a spus, în acest context, că Gyorgy Frunda (UDMR) a candidat de câteva ori şi că el l-a respectat ca pe oricare alt candidat şi a fost atent la ceea ce spune, chiar dacă ştia că nu are şanse să fie ales preşedinte.
"Mie mi-ar plăcea să putem ajunge la etapa în care, indiferent de etnie, măcar Varujan Vosganian, armean fiind, să aibă şanse la Preşedinţia României. Ar fi un semn de maturitate democratică”, a conchis preşedintele PNL.