Ponderea creditelor restante în total împrumuturi va creşte cu 0,34 puncte procentuale în trimestrul trei, de la 2,76% la finele lunii iunie la 3,1% în septembrie, potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP)
"Din datele furnizate de agenţii economici se poate observa, de la începutul anului, că ponderea creditelor restante în totalul împrumuturilor a crescut substanţial comparativ cu anul trecut. Această evoluţie se poate pune pe seama faptului că o parte din întreprinderi nu reuşesc să treacă peste criza financiară, existând probleme de lichiditate în sistem. Şi pentru trimestrul al treilea se aşteaptă ca ponderea creditelor restante în volumul împrumuturilor totale să crească", menţionează CNP.
Ponderea restanţelor în totalul creditelor a crescut treptat, de la 0,83% în primele trei luni din 2008 la 0,95% în trimestrul al doilea şi la 1,1% în perioada iulie - septembrie a anului trecut, potrivit datelor BNR.
Începând cu trimestrul al patrulea, ponderea creditelor restante a început să-şi accelereze avansul.
Astfel, obligaţiile neachitate reprezentau 1,44% la finele anului trecut, în uracre cu 0,34 puncte faţă de trimestrul al treilea.
În primul trimestru din acest an, restanţele şi-au majorat ponderea în totalul creditelor cu 0,75 puncte faţă de sfârşitul anului trecut, la 2,19%.
Ponderea restanţelor în total împrumuturi a crescut la 2,78% în luna mai, pentru ca apoi să se reducă uşor, la 2,76% la sfârşitul primului semestru, arată datele băncii centrale.
La finele lunii iulie, creditele restante totalizau 5,9 miliarde lei, sumă ce reprezintă 2,96% din totalul împrumuturilor acordate.