Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Mamaia, că "toată lumea, sau aproape toată lumea din turism", face evaziune fiscală, situaţie întâlnită nu doar la pensiuni, ci şi la hotelurile mari, unde nu se declară niciodată exact câţi turişti sunt cazaţi.
"Vom vedea acum, după ce toată vara la televizuni aţi arătat că e plin litoralul, o să auzim că nu au fost decât 50% maxim ocupate hotelurile, iar dacă întrebăm ce forţă de muncă a fost angajată pe litoral auzim că au fost câţiva, că nu au fost clienţi. Toată lumea face evaziune fiscală, sau, mă rog, aproape toată lumea. Se întâmplă nu doar în zona pensiunilor, ci şi a hotelurilor mari, nu se declară niciodată exact câţi turişti se cazează", a afirmat Udrea.
Ea a adăugat că instituţia pe care o conduce are în proiect un sistem de centralizare a datelor în care proprietarii de hoteluri sau administratorii trebuie să raporteze date către minister mult mai repede, poate chiar săptămânal, astfel încât controalele să poată fi efectuate în timp util.
"Încercăm, fără să creăm o presiune mare asupra proprietarilor de structuri de cazare, să-i determinăm să intre în legalitate", a spus Udrea.
Ministrul susţine că în noua lege a turismului vor fi prevederi pentru agenţii economici din acest domeniu din zona nefiscalizată.
"Ieri (joi, n.r.) ne-am întâlnit în Consiliul Consultativ al Turismului şi am discutat despre facilităţile fiscale pe care trebuie să le acordăm celor care au activităţi în turism şi despre impozitul forfetar în activităţile de cazare şi alimentaţie, despre TVA de 9% şi la alimentaţie, nu numai la cazare, cum este acum. Pe măsură ce vom reuşi să convenim şi cu Ministerul Finanţelor asupra acestora prevederi noi vom închide legea şi o vom pune în dezbatere publică", a arătat Udrea.
Ministerul Turismului intenţionează, de asemenea, să introducă impozitul forfetar pentru restaurante şi pensiuni.
"Cea mai mare parte a turismului la negru se face în pensiuni şi agropensiuni. Dorim să le punem un impozit minim pe care să le fie uşor să-l plătească şi să fie ei dornici să intre în legalitate. Aşteptăm în acest sens un răspuns de la Ministerul Finanţelor. Mai avem o problemă la agropensiuni, acolo unde astăzi legea prevede că la autorizare trebuie să respecte condiţii ca un hotel cu 100 de camere, ceea ce nu este corect, condiţii care privesc organizarea bucătăriei. Spre exemplu, una e să ai opt camere, să dai de mâncare la 16 persoane, şi alta e să ai un restaurant unde primeşte sute de persoane. Şi atunci ar trebui schimbate aceste condiţii de autorizare, ne dorim să fie foarte uşoare şi cu costuri minime pentru că astăzi autorizarea unei agropensiuni duce până la 100 de milioane ceea ce înseamnă enorm pentru proprietari şi mulţi preferă să lucreze la negru. Ca să le pretinzi să intre în legalitate trebuie să fii rezonabil şi logic", a mai spus Udrea.