Noul sistem de salarizare în sectorul public va fi aplicat etapizat şi în limita sumelor alocate de la buget, iar majorările salariale din sistem vor fi stabilite în funcţie de resursele financiare, nu de aplicarea automată a coeficientului de ierarhizare, a declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu.
"Începînd cu 2010, se va realiza reîncadrarea întregului personal bugetar pe funcţii sau grade profesionale, introducându-se în salariile de bază sporurile de care a beneficiat până la aplicarea legii, a indemnizaţiei care a făcut parte din salariul de bază. Pentru personalul ce se va încadra după intrarea în vigoare a legii de salarizare unitară, salariile de bază se vor stabili prin corelare cu salariile de bază ale personalului angajat la acea dată", a spus ministrul Muncii, în discuţia de la Guvern cu sindicatele.
Salariul de bază va deveni principalul element al câştigului salarial şi va include sporuri cu caracter general, în timp ce sporurile pentru condiţiile de muncă se vor acorda în continuare separat. Suma sporurilor acordate cumulat pe total ordonatori de credite nu va depăşi 30% din fondul corespunzător alocat cheltuielilor salariale.
Pentru realizarea ponderii de 30% a sporurilor în total câştig salarial, au fost incluse în salariul de bază, pe lângă sporurile cu caracter general, şi sporul de vechime în muncă, sporul de prevenţie specific sănătăţii, sporul de suprasolicitare neuropsihică specific învăţămîntului şi altele similare acestora ori specifice unor domenii de activitate, precum sporul de confidenţialitate, de fidelitate, de stabilitate, pentru radiaţii electromagnetice.
"Crearea unei noi ierarhii a salariilor de bază atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, a avut la bază criteriile de evaluare convenite cu partenerii sociali: nivelul studiilor şi competenţele, importanţa socială a muncii, complexitatea şi diversitatea activităţilor, responsabilitatea şi impactul deciziilor, expunerea la factori de risc, incompatibilităţi şi conflicte de interese, dificultatea activităţilor specifice, sfera de relaţii sau interacţiunea cu factorii externi şi condiţii de acceptare pe post", a arătat ministrul Muncii.
El a precizat totodată că noua lege prevede simplificarea sistemului de salarizare prin reducerea numărului de garde şi trepte profesionale la maximum trei pentru fiecare funcţie, faţă de cinci câte sunt în prezent la majoritatea funcţiilor contractuale. Pentru funcţionarii publici s-au transpus prevederile din statutul funcţionarului public, salariul de bază având o componentă nouă.
Pentru categoriile de personal care au statute proprii a fost menţinut numărul de grade profesionale şi de trepte, iar pentru funcţiile de conducere s-au prevăzut două grade, coeficientul de ierahizare cuprinzând sporurile cu caracter general, inclusiv sporul de vechime şi indemnizaţia de conducere.
Promovarea personalului se va realiza conform prevederilor din statutele specifice fiecărui domeniu de activitate sau, în cazul în care nu este reglementată, se va face în post vacant.
Pentru personalul ce se va încadra după intrarea în vigoare a legii, salariile de bază se vor stabili prin corelare cu salariile de bază ale personalului angajat la acea dată.
Sârbu a precizat că legea se va aplica personalului încadrat în instituţiile publice finanţate integral din bugetele anuale, personalului din instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, personalului din cadrul instituţiilor publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii.