Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur nu a dorit, luni, după şedinţa BPN, să comenteze scandalul în care este impicat fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, spunând doar că este "un atac zilnic la adresa şefului statului şi a numelui Băsescu".
"Este o luptă politică cu atac zilnic la dresa preşedintelui Traian Băsescu şi la tot ceea ce înseamnă numele Băsescu în această ţară", a spus Flutur.
El a ţinut să precizeze că în şedinţa conducerii PDL nu s-a discutat acest subiect.
Fratele şefului statului, Mircea Băsescu a fost asociat cu fiica lui Aurel Cazacu, fost şef la Romarm, cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a deţinut postul de locţiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat şi cu doi oameni de afaceri reprezentanţi ai unor firme cu specific militar, în firma Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL.
Mircea Băsescu s-a retras din firmă la solicitarea fratelui său. De asemenea şi fiica lui Aurel Cazacu s-a retras, iar Cazacu a demisionat şi din funcţia de director deţinută în Ministerul Economiei. Şeful statului a susţinut, însă, că Mircea Băsescu a semnat documente pentru a face parte din acţionariatul altei firme decât Desintco.