Ministerul Sănătăţii alocă anul acesta 19.036.000 de lei pentru tratamente medicale în străinătate, mai mult decât dublu faţă de 2008, când programul naţional respectiv a primit 8.200.000 lei, a explicat, luni, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
În primele opt luni ale lui 2009, au fost finanţate 60 de dosare, iar alte opt ar putea fi luate în discuţie de Executiv, în vederea aprobării, săptămâna viitoare, a mai spus Oana Grigore.
Scopul programului naţional pentru tratamente în străinătate vizează rezolvarea situaţiei medicale a unor bolnavi care nu pot fi trataţi in ţară, cele mai multe cereri primite la Ministerul Sănătăţii fiind pentru transplant de măduvă sau malformaţii congenitale ale inimii.
"Atunci când fondurile necesare acestor tratamente depăşesc 100.000 de euro, Ministerul Muncii completează o parte din costurile plătite de către Ministerul Sănătăţii. Numărul cererilor pentru tratamente în străinătate este încă mare, dar MS doreşte rezolvarea tuturor cazurilor. Nu există dosare blocate de către Ministerul Sănătăţii, ci doar în analiză", a adăugat purtătorul de cuvânt.