Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, luni, că legea salarizării bugetarilor şi legile educaţiei nu trebuie să fie elemente de testare a solidităţii coaliţiei guvernamentale, precizând că social-democraţii consideră că acestea trebuie dezbătute, iar nu asumate de Guvern.
Duvăz a afirmat că PSD consideră că nu doar legea educaţiei, ci şi legea salarizării unice în sistemul bugetar trebuie să fie dezbătută şi nu asumată de Guvern.
"Nici legea educaţiei, nici legea salarizării nu trebuie să fie elemente de testare a solidităţii guvernamentale", a spus el, după şedinţa BPN.
Poziţia PSD cu privire la acest subiect a fost diferită săptămâna trecută, când vicepreşedintele Liviu Dragnea afirma că PDL şi PSD căzuseră de acord, lunea trecută, ca legea salarizării în sistemul bugetar şi legea de restructurare a agenţiilor să fie adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat, luni, că social-democraţii consideră că discuţiile pe tema legii salarizării nu sunt încheiate.
"Vrem să continăm discuţia, proiectul nu este închis", a spus el.
Duvăz a argumentat că legea salarizării în sistemul bugetar nu trebuie să fie un instrument al reducerii fondului de salarii din cauza angajamentelor luate în discuţiile cu FMI.
"Suntem de părere că la această grilă trebuie încă să umblăm. Nu vrem să distorsionăm acest proiect., (...) să nu punem părţi ale bugetarilor una împotriva alteia. (...) Ideea de a pune părţi ale societăţii una împotriva alteia pentru a justifica slăbiciunile guvernării creează o slabă ţesătură socială. (...) Să nu facem acest instrument repede, pompieristic, ca să răspundem cererilor FMI", a declarat el.
Duvăz a spus că, în opinia PSD, şi legile educaţiei trebuie dezbătute, el avansând ca termen al acestor dezbateri sfârşitul anului. El a precizat că PSD va participa la dezbaterea de marţi de la Palatul Parlamentului. "Doresc doar să nu fie o dezbatere formală pe care să încercăm să o bifăm între două puncte din program", a adăugat Duvăz.
Întrebat ce atitudine va adopta PSD dacă premierul decide, totuşi, asumarea răspunderii Guvernului în data de 2 septembrie, Duvăz a răspuns: "Eu cred că premierul nu se poate duce să îşi asume răspunderea dacă nu are susţinerea întregului Guvern şi cred, în acelaşi timp, că premierul are luciditatea să ştie că este premierul unui guvern de coaliţie şi nu poate să facă încercări de rezistenţă a coaliţiei pe seama învăţământului sau a salariilor".
Premierul Emil Boc a declarat, după şedinţa coaliţiei de săptămâna trecută, că Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament, în 2 septembrie, pe legea salarizării unice, pe legea restructurării agenţiilor, legea privind cumulul pensie-salariu, precum şi pe legile educaţiei.
Întrebat dacă PSD este de acord cu asumarea răspunderii Guvernului pe cele patru pachete de legi, anunţată pentru 2 septembrie, Boc a precizat: "(PSD, n.r.) nu a avut obiecţii majore. A fost o discuţie pe Educaţie care va continua, dar decizia, repet, a mea ca prim-ministru, este foarte clară: aceste legi trebuie să fie adoptate".