Preşedintele UNCJR, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Buşteni, că se urmăreşte modificarea legislaţiei astfel încât numărul funcţionarilor publici dintr-o primărie să fie stabilit în funcţie de numărul locuitorilor zonei, dar şi în funcţie de competenţe.
Liviu Dragnea a arătat că, în prezent, ţinând cont de legislaţia actuală, există cazuri în care, pentru o localitate cu o mie de locuitori este necesar un număr de 56 de funcţionari publici.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNJR) a explicat că fiecare lege existentă în administraţia publică duce la necesitatea unui anumit număr de funcţionari publici, precizând că este nevoie de "îndepărtarea legislaţiei existente" şi reformularea sistemului administrativ.
"Dăm la o parte legislaţia existentă şi aşezăm sistemul pe o legislaţie normală, astfel încât orice primărie să aibă numărul necesar de funcţionari, însă angajaţii să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale", a spus Liviu Dragnea.
Potrivit preşedintelui UNCJR, în urma discuţiilor de joi, "s-a acceptat ideea" că trebuie asigurate fondurile necesare funcţionării oricărei primării, independent de banii pe care instituţia îi deţine.
"Am stabilit ieri (joi - n.r.) principiile prin care banii se vor împărţi de la nivelul naţional către judeţe, precum şi în interiorul acestora", a mai spus Dragnea.
Totodată, Liviu Dragnea a arătat că, după finalizarea discuţiilor de joi, în cursul zilei de vineri discuţiile "s-au purtat pe grupuri de lucru". Astfel, un grup de lucru a avut în vedere elaborarea normativelor de personal, altul eliberarea standardelor de cost şi funcţionare, în timp ce un al treilea grup de lucru a executat simulări pe formule definite de numărul de locuitori al unei zone şi de venitul mediu pe cap de locuitor.