Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului şi pe pachetul de legi privind restructurarea agenţiilor, pe lângă legea salarizării unice în sistemul bugetar, pachetul de legi ale educaţiei şi legea pensiilor, ca efort de reformare a statului român, a declarat miercuri premierul Emil Boc.
Pe lângă aceste proiecte, elaborarea unor standarde de cost în sistemul administraţiei publice va desăvârşi acest proces de reformare a statului, a spus Boc.
Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încât să rămână doar 107, urmând ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizându-se economii totale de circa 150 milioane euro.
Potrivit premierul Emil Boc, din cele 107 agenţii care vor rămâne în urma acestui proces, 33 sunt condiţionate de relaţiile României cu Uniunea Europeană.
Şeful Executivului a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că asumarea răspunderii pe cele patru legi va avea loc în 2 septembrie.
PSD are obiecţii privind asumarea răspunderii pe legile educaţiei, dar nu exclude ca, dacă dezbaterea publică pe tema acestora se încheie până la 2 septembrie, să se recurgă la procedura asumării.