Fostul premier Tăriceanu cere actualei puteri să renunţe la tema "populistă şi mincinoasă" privind "greaua moştenire" şi să-şi asume responsabilitatea pentru dezastrul economic, menţionând că în perioada 2005-2008 cheltuielile cu personalul bugetar au crescut atât cât a permis dezvoltarea economică.
"Solicit actualei puteri să renunţe la tema populistă şi mincinoasă privind «greaua moştenire» şi să-şi asume public responsabilitatea pentru dezastrul economic în care a adus România după doar 8 luni de guvernare. Încă de la instalarea sa, guvernul Băsescu-Boc a încercat în mod sistematic şi tendenţios să-şi justifice incompetenţa şi lipsa unui plan coerent de relansare economică invocând «greaua moştenire»", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă al PNL remis, vineri, MEDIAFAX.
Fostul premier a ţinut să le transmită actualilor guvernanţi că, "la finele guvernării liberale, România se afla pe primul loc în Europa din punctul de vedere al creşterii economice", iar, în prezent, "România este pe ultimul loc".
"Guvernul Băsescu-Boc a reuşit contra-performanţa să aducă economia României de la o creştere de 8% la o scădere de 8% în numai 8 luni", a susţinut Tăriceanu.
Fostul premier liberal a ţinut să facă o serie de precizări în ceea ce priveşte acuzaţiile preşedintelui Băsescu şi premierului Boc, apreciind că aceştia continuă să le facă "fie din cauza lipsei de responsabilitate, fie din cauza incompetenţei".
"Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut în perioada 2005-2008 exact atât cât a permis dezvoltarea economică. Pentru că economia României a crescut, am putut majora salariile şi pensiile, astfel încât românii să aibă un trai decent. Astăzi, aceiaşi români îşi pierd locurile de muncă, plătesc taxe şi impozite în plus la stat şi se tem pentru siguranţa zilei de mâine din cauza acestei guvernări catastrofale", a spus Tăriceanu, conform comunicatului.
El îi transmite actualului premier că, pentru o comparaţie riguroasă, ar putea calcula cât au crescut cheltuielile bugetare din 1990 încoace, pe măsură ce economia României s-a dezvoltat progresiv.
"De asemenea, îl invit pe domnul Boc să vadă cu cât au crescut cheltuielile bugetare la Administraţia Prezidenţială, la Ministerele Turismului sau Tineretului şi Sportului în această perioadă de criză economică profundă", a adăugat el.
Tăriceanu afirmă că Guvernul liberal nu a risipit niciun leu din Fondul Naţional de Dezvoltare.
"Aceşti bani există, doar că guvernul PDL-PSD nu ştie cum să-i folosească. Actuala putere ar fi putut negocia cu FMI inclusiv folosirea acestor bani pentru investiţii", a subliniat el.
"Constat cu profundă îngrijorare că, timp de 8 luni, actuala putere PDL-PSD nu a venit cu nici o măsură anti-criză eficientă, ci dimpotrivă, a falimentat peste 100.000 de firme, a sufocat iniţiativa privată şi a lăsat pe drumuri sute de mii de oameni.
Cer public guvernului PDL-PSD să spună românilor care este situaţia reală a economiei şi să pună capăt jocurilor de imagine, măcar în ceasul al doisprezecelea", a conchis Tăriceanu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că în declaraţia privind trimiterea în şomaj a 20% din angajaţii aparatului supradimensionat de stat nu s-a referit la 300.000 de oameni, ci la 10-15.000, menţionând că măsura trebuie aplicată prin testări profesionale, nefiind scutită Preşedinţia.
Întrebat cum a identificat procentul de 20% legat de cei care trebuie disponibilizaţi în sistemul instituţiilor bugetare, Băsescu a spus că a constatat că, în timpul guvernării Tăriceanu, aparatul de stat a crescut nejustificat, aproximativ în această proporţie.