Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, a spus, joi, că Guvernul nu a informat sindicatele care sunt agenţiile ce urmează să fie restructurate şi dacă reducerile de personal se fac doar la nivel central, precizând că nu va fi nicio problemă dacă se desfiinţează agenţiile create pe criterii politice.
"Nu ştiu care sunt agenţiile, dar dacă dispar cele făcute pe criterii politice, e în regulă. Suntem în espectativă. Principala problemă este dacă sunt daţi afară oameni doar din agenţiile centrale sau şi din teritoriu", a precizat preşedintele "Sed Lex".
Marica a mai spus că aşteaptă precizările Guvernului şi că sindicaliştii ar putea reacţiona în cazul în care decizia Executivului vizează restructurarea funcţionarilor publici.
Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încât să rămână doar 107, urmând ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizându-se economii totale de circa 150 milioane euro, a declarat, miercuri seară, premierul Emil Boc.
Boc a precizat că cele 226 de agenţii care vor fi comasate, desfiinţate sau preluate de ministere reprezintă autorităţi, administraţii, centre, companii, inspectorate, inspecţii, institute, laboratoare, oficii, regii care funcţionează în subordinea Guvernului.
Din cele 107 agenţii care vor rămâne în urma acestui proces, 33 sunt condiţionate de relaţiile Românie cu Uniunea Europană, a spus Boc.
Premierul a precizat că restructurarea va avea ca rezultate "eliberarea" a 9.200 de posturi, fapt care va aduce economii de aproximativ 50 milioane de euro la bugetul de stat.
Guvernul a decis totodată ca veniturilor proprii ale unor agenţii guvernamentale, precum AVAS sau Inspectoratul de Stat în Construcţii, să fie preluate la bugetul de stat. Angajaţii agenţiilor vor fi plătiţi astfel la nivelul celorlate salarii din sistemul public, rezultând o economie de aproximativ 100 milioane de euro.
Boc a decalarat totodată că alte 60 de societăţi comerciale aflate în subordinea Ministerului Economiei şi Ministerului Transporturilor se află în fază de "evaluare, lichidare".
Potrivit primului-ministru, până săptămâna viitoare ministerele de resort vor pregăti actele normative pentru restructurarea agenţiilor.