Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la Sibiu, că această săptămână este "crucială" pentru ca România să obţină partea a doua a împrumutului de la FMI şi Comisia Europeană, făcând apel către colegii săi să găseasă soluţii în vederea îndeplinirii condiţiilor impuse.
"Este obligatoriu ca România să poată să obţină şi cea de-a doua tranşă a acestui împrumut, mai ales în condiţiile în care în septembrie-octombrie vom avea o gaură în venitul la buget destul de substanţială. De aceea, eu consider că săptămâna aceasta este decisivă pentru obţinerea celei de-a doua tranşe şi fac un apel la Guvernul României, la miniştrii PSD şi miniştrii PDL deopotrivă, să găsim acele soluţii care să ne permită îndeplinirea acestor precondiţii pentru obţinerea împrumutului, dar în acelaşi timp să formulăm acele măsuri anticriză care să ne permită să pregătim atât depăşirea crizei, cât şi relansarea economică", a declarat, într-o conferinţă de presă, Mircea Geoană, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit preşedintelui PSD, cifrele economice şi starea bugetului naţional prefigurează o parte a doua a anului foarte dificilă.
"Astfel, căderea veniturilor bugetului de stat şi nevoia de finanţare a deficitului în creştere ne indică aproape ca o măsură obligatorie îndeplinirea condiţiilor pentru ca la 15 septembrie România să poată să primească din partea FMI şi Comisiei Europene cea de-a doua tranşă a împrumutului extern", a opinat Mircea Geoană.
El a susţinut că, în acelaşi timp, există şi veşti bune din America, unde, potrivit ultimelor estimări, economia va fi "pe plus" în trimestrul al treilea, iar în trimestrul al doilea a avut o cădere de doar 1 la sută.
Geoană a spus că, dacă în America a început criza, atunci aceasta se va termina când America îşi va reveni.
Astfel, liderul PSD este de părere că în nouă luni va începe relansarea economică şi în celelalte ţări.
O delegaţie a FMI, condusă de Jeffrey Franks, a sosit în urmă cu o săptămână la Bucureşti, pentru prima evaluare a acordului stand-by aprobat de boardul instituţiei în mai, discuţiile urmând să fie încheiate la 10 august.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Prima tranşă de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR.