Peste 6,2 milioane de persoane au beneficiat de prestaţii sociale în luna iunie, numărul acestora fiind însă redus cu peste un milion, comparativ cu luna mai, când încă s-au mai acordat ajutoare pentru încălzire, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele ANPS, Viorel Alexandru.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (ANPS), Viorel Alexandru, a declarat că, în luna iunie, au fost înregistraţi 6.275.411 de beneficiari de prestaţii sociale care au primit, astfel, 625.209.631 de lei.
Viorel Alexandru a precizat însă că numărul beneficiarilor de prestaţii sociale este mai mic, comparativ cu luna precedentă, întrucât în iunie nu s-au mai făcut plăţi pentru ajutoarele pentru încălzire.
Astfel, în luna mai, numărul beneficiarilor a fost de 7.312.379, cu peste un milion mai mare decât în iunie, iar suma totală plătită pentru prestaţii sociale a fost de 719.222.870 de lei.
Potrivit datelor centralizate de ANPS, în luna mai, cei mai mulţi beneficiari au fost în Bucureşti (534.351) şi în judeţele Iaşi (310.422), Mureş (279.186), Prahova (275.124), Suceava (273.531), Bacău (250.317), Constanţa (248.025), Argeş (244.780), Dolj (214.274) şi Timiş (207.847).
La polul opus, judeţele cu cei mai puţini beneficiari de prestaţii sociale sunt Covasna (76.891), Tulcea (76.908), Ilfov (82.895), Giurgiu (93.934) şi Ialomiţa (95.812).
Din punct de vedere al fondurilor alocate pentru plata prestaţiilor sociale, cele mai mari au fost în Bucureşti (73.497.930 de lei) şi în judeţele Iaşi (29.446.693 de lei), Prahova (28.553.457 de lei), Mureş (27.060.346 de lei), Suceava (24.880.987 de lei) şi Argeş (23.406.684).
ANPS va putea contoriza toate prestaţiile care se acordă la nivel naţional în baza unui program care va fi implementat la nivel naţional.
Preşedintele instituţiei a precizat că, în prezent, programul a fost implementat în 39 de judeţe şi în cele şase sectoare ale Capitalei, doar judeţele Sibiu şi Braşov fiind încă în curs de implementare.
Viorel Alexandru a explicat că, în cele două judeţe, transferul de date se face mai greu pentru că agenţiile judeţene foloseau un alt tip de program informatic pentru bazele de date, dar că acest aspect va fi rezolvat până la sfârşitul lunii septembrie.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, declara, în 25 iunie, că softul care va permite vizualizarea tuturor prestaţiilor sociale acordate în România ar putea fi funcţional la sfârşitul lunii iulie, iar persoanele care vor fi depistate că primesc bani, deşi nu au acest drept, vor fi obligate să returneze banii.
În România se acordă trei categorii de prestaţii sociale: alocaţii familiale, ajutoare sociale şi indemnizaţii.