Meteorologii au emis, miercuri după-amiază, o atenţionare meteo cod galben care vizează 33 de judeţe din România şi care arată că, de joi până sâmbătă, temperaturile vor fi caniculare, depăşind uneori 38 de grade, indicele de confort termic urmând să treacă de pragul critic de 80 de unităţi.
"În intervalul menţionat, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în cea mai mare parte a ţării", se precizează în textul avertizării.
Valabilă de joi după-amiază până sâmbătă seară, avertizarea de caniculă mai arată că temperaturile maxime vor creşte "de la o zi la alta", astfel încât vineri şi sâmbătă vor depăşi 38 de grade în Câmpia Română.
Atenţionarea a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.