Autorităţile vor renunţa la centralele electrotermice vechi, care vor fi înlocuite din 2010 de unităţi în cogenerare, investiţiile necesare fiind finanţate inclusiv din vânzarea de certificate de emisii de CO2, în valoare de 1,5 mld. euro, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.
"Alte soluţii nu există", a afirmat Nica într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că aceste certificate vor fi subvenţionate, valoarea unui certificat fiind de 35 de euro.
Nica a mai spus că tranzacţiile cor fi administrate, probabil, de ministerele Economiei şi Mediului.
Ministrul Administraţiei şi Internelor s-a întâlnit, luni, cu primarii principalelor localităţi care deţin sisteme centralizate de încălzire şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, ANRSC şi ANRE.
Totodată, Nica a anunţat că Guvernul va şterge datorii de 1,1 miliarde de lei ale unui număr de 35 de centrale electrotermice aflate în subordinea primăriilor, operaţiunea urmând să se încheie în cel mult trei luni.
La nivel naţional sunt încălzite în sistem centralizat 1,64 milioane de apartamente, din care 571.000 doar în Bucureşti.
În luna mai, premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul ia în calcul contractarea unui împrumut extern de câteva miliarde de euro pentru modernizarea centralelor energetice în cogenerare, deoarece unităţile de apartament nu pot reprezenta o soluţie favorabilă pe termen mediu pentru sistemul de încălzire.