Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu este nicio problemă în legătură cu acordul pentru Nabucco, singura modificare necesară fiind transferul mandatului pentru semnarea acordului interguvernamental de la ministrul Economiei la premier.
"Nu este nicio probelmă cu Nabucco. Singurul lucru este legat de modificarea mandatului, care iniţial era pentru mine, dar celelalte state au decis să trimită la Ankara premierii, astfel că mandatul a fost acordat premierului", a afirmat Videanu.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că "au apărut nişte probleme în acordul interguvernamental Nabucco", motiv pentru care amână pentru săptămâna viitoare vizita programată la celelalte două şantiere de pe autostrada Bucureşti-Braşov.
"O să amân vizita la următoarele două şantiere pentru săptămâna viitoare, pentru că au apărut nişte probleme în acordul interguvernamental Nabucco, care se semnează, luni, la Istanbul (n.r. Ankara)", a declarat şeful statului.
Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al consorţiului Nabucco Gas Pipeline International, Christian Dolezal, a declarat că nu are informaţii privind apariţia unor eventuale probleme la proiectul Nabucco şi că semnarea acordului interguvernamental va avea loc luni, la Ankara.
Semnarea acordului interguvernamental este una dintre ultimele etape înainte de începerea procedurilor de atragere a finanţării şi demararea lucrărilor de realizare a proiectului.
Proiectul este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria - acţionarul majoritar al Petrom), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).
Gazoductul urmează să transporte gaze extrase din Asia Centrală, prin Turcia, către Europa Centrală.
Potrivit celor mai recente estimări, Nabucco va necesita investiţii în valoare toatlă de aproape opt miliarde euro.
Capacitatea Nabucco ar urma să se ridice la 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Spre comparaţie, consumul anual de gaze al României este de 17-18 miliarde metri cubi.