Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că grila de ierarhizare a salariilor bugetarilor este în negociere şi nu exclude posibilitatea ca aceasta să fie modificată, precizând că la şedinţa de Guvern ar putea fi primite variantele de modificare din partea ministerelor.
Marian Sârbu a precizat că proiectul legii unice de salarizare în sistemul bugetar şi grilele de ierarhizare au trecut abia "într-o primă lectură", fiecare ministru fiind aşteptat să vină cu propuneri.
"Eventualele modificări sunt valabile pentru toate domeniile. Nu avem o evaluare pe domenii, dar cu siguranţă fiecare ministru va dori să facă unele aprecieri. În funcţie de solicitări vom vedea şi care sunt efectele financiare", a spus ministrul Muncii.
Demnitarul a adăugat că în şedinţa de Guvern de miercuri ar trebui să fie prezentată evaluarea financiară făcută de Ministerul de Finanţe pe propunerile înaintate de Ministerul Muncii şi tot atunci ar putea fi primite variantele de modificare din partea ministerelor.
Coeficienţii pentru stabilirea grilei de salarizare unică în sectorul bugetar discutaţi, într-o primă lectură, în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului au fost cu aproximativ 40% mai mici raportat la nivelurile analizate anterior, fiind cuprinşi între 5,4 şi 2,3 salarii minime pe economie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Federaţiile din învăţământ i-au cerut premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii Marian Sârbu şi a secretarului de stat Valentin Mocanu, pe care îi consideră principalii vinovaţi pentru diminuarea cu circa 40% a coeficienţilor de ierarhizare din proiectul legii unice negociaţi timp de trei luni.
Sindicaliştii din educaţie susţin că dacă nu vor fi luate măsuri pentru demiterea ministrului Muncii şi a secretarului de stat, iar coeficienţii de ierarhizare nu vor reveni la valorile negociate, vor stabili o strategie comună, care va putea culmina cu redeschiderea conflictului de muncă în învăţământ.
Confederaţiile sindicale au anunţat că vor avea o poziţie cu privire la grila modificată a proiectul legii unice de salarizare a bugetarilor săptămâna viitoare, după analiza întregului document.
Premierul Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că Guvernul va decide la începutul lunii septembrie, din punct de vedere politic, procedura prin care va promova proiectul de salarizare unică în sectorul bugetar şi nu exclude alte variante decât asumarea răspunderii, deşi aceasta reprezintă în continuare principala soluţie.
El a precizat că Guvernul îşi menţine angajamentul de a finaliza proiectul de lege până la 30 iunie şi că a cerut Ministerului Finanţelor să realizeze o evaluare a implicaţiilor financiare pe an şi pe exerciţiu bugetar.
Boc a mai spus că proiectul de lege va fi supus unei dezbateri publice pe parcursul verii, astfel încât să poată fi îmbunătăţit dacă este cazul.