Sindicaliştii din Învăţământ nu sunt de acord cu oferta Ministerului Educaţiei privind plata pentru comisiile de titularizare şi urmează să aibă o întâlnire la nivelul liderilor de sindicat pentru a hotărî dacă acceptă să participe la acest concurs sau dacă îl boicotează.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat, joi, la finalul întâlnirii Comisiei de Dialog Social de la nivelul MECI că sindicaliştii au cerut reprezentanţilor ministerului să facă presiuni la Ministerul Finanţelor pentru mărirea fondului alocat pentru plata concursului de titularizare.
"Nu am ajuns la niciun acord cu MECI. Ei (reprezentanţii ministerului - n.r.) spun că nu se poate face nimic pentru că visteria este goală. Nu am reuşit să mărim cuantumul şi urmează să luăm o decizie cu privire la ce acţiuni vom întreprinde în timpul acestor concursuri",a declarat Isvoranu.
Acesta a exemplificat unele cazuri de micşorare a sumelor acordate pentru participarea la desfăşurarea concursului de titularizare.
Astfel, în 2008, pentru supraveghere se acordau 60 de lei, iar în 2009, MECI acordă 25 de lei. Pentru o lucrare corectată, în 2008 se acordau peste 7 lei, iar anul acesta, 4 lei. Pe de altă parte, preşedinţii de comisii nu mai sunt plătiţi.
"În acest fel, este posibil să fie probleme cum au fost şi la bacalaureat, când unii proefsiroi nu s-au prezentat şi au fopst înlocuiţi de unii directori sau educatori", a mai spus Isvoranu.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat Ministerul Educaţiei că nu va participa la şedinţa CDS, nefiind de acord cu sumele prevăzute pentru plata persoanelor implicate în desfăşurarea examenelor naţionale.
"Considerăm că nu este necesară prezenţa noastră, având în vedere faptul că Ordinul privind modul de plată a personalului didactic care a făcut parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a şi a VIII-a, a fost semnat de dumneavoastră într-o formă diferită decât cea negociată cu partenerii sociali, eliminând de la plată o parte a persoanelor implicate. De asemenea, pentru examenul naţional de bacalaureat din această vară, ministerul acordă personalului didactic participant la acesta sume derizorii, neacceptate de federaţia noastră", a susţinut FSLI, într-un comunicat remis, joi.
Federaţia a arătat că nu este de acord cu proiectul Ordinului de aprobare a Normelor privind plata comisiilor de examen pentru concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, deoarece sumele prevăzute în acesta sunt mult diminuate faţă de cele acordate în anul 2008.
Problema plăţii celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale, fiind vorba atât de examenul de bacalaureat, cât şi de concursul de titulazarizare a fost ridicată în urmă cu două săptămâni, în contextul derulării examenului de bacalaureat. Pe de o parte, sindicaliştii susţineau că nu sunt bani pentru aceste plăţi şi că nu există un ordin al MECI în acest sens, ameninţând cu boicotarea examenelor.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al MECI, Robert Lorentz, declara că liderii de sindicat au fost invitaţi în Comisia de dialog, pentru a le fi prezentat ordinul care stipulează plata celor care participă la examenele naţionale.
După discuţiile care au avut loc, sindicaliştii susţineau că nu acceptă oferta Ministerului Educaţiei privind plata pentru activitatea desfăşurată în timpul examenului de bacalaureat şi că aşteaptă noi discuţii cu ministrul Ecaterina Andronescu.