Premierul Emil Boc a convenit, miercuri, în discuţiile cu sindicatele pe tema legii salarizării ca, în a doua parte a lunii iulie, să se demareze discuţiile cu privire la încheierea unui viitor Pact Naţional pentru Locuri de Muncă şi Stabilitate Socială, a anunţat biroul de presă al Executivului.
Cu ocazia întâlnirilor din a doua parte a lunii iulie se va analiza şi evoluţia economică după primele 6 luni ale anului 2009, s-a mai precizat în comunicatul Guvernului.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale s-a convenit ca Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Finanţelor, să poarte în continuare discuţii cu sindicatele pe aceasta temă, urmând ca săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, proiectul de lege să intre într-o a doua lectură.
Proiectul de lege privind salarizarea unică va fi afişat ulterior pe site-ul Ministerului Muncii spre dezbatere publică, pentru a putea fi adoptat de Guvern în această toamnă.
Primul-ministru Emil Boc a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii CNSLR Frăţia, BNS, CSN Meridian, Cartel Alfa şi CSDR, la care au participat şi viceprim-ministrul Dan Nica şi ministrul Muncii, Marian Sârbu.
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat miercuri, la final discuţiilor cu premierul, că după 20 iulie vor avea loc discuţii cu partenerii sociali privind posibilitatea majorării salariilor în acest an în funcţie de evaluările economice ce vor fi făcute pe primele şase luni ale lui 2009.
Potrivit liderului sindical, singura posibilitate de aplicare cât mai curând a legii salarizării rămâne asumarea răspunderii de către Guvern.
Liderul sindical a adăugat că premierul s-a angajat să respecte acordul încheiat cu sindicatele în 2008 privind raportul dintre salariul minim şi salariul mediu, care va trebui să ajungă, în 2014, la 50 la sută.
"Faptul că premierul s-a angajat pentru respectarea acordului semnat în 2008 dă premisele pentru dicuţii privind posibilitatea crertii unui mecanism de indexare", a declarat Hossu.