Toate echipele de handbal din primul eşalon, feminin şi masculin, eligibile pentru a evolua în campionatul 2009-2010 au trimis cereri de înscriere, termenul limită fiind ziua de marţi.
"Nu au fost probleme de niciun fel. Toate echipele, şi la feminin şi la masculin, au trimis cererile de înscriere, care vor fi validate în şedinţa Comisiei de Competiţii a federaţiei, din 18 august. Până în 15 august, cel mai târziu, echipele care mai au datorii, inclusiv amenzi neplătite către federaţii, sunt obligate să le achite. Sunt vremuri grele şi înţelegem acest lucru. Tot 15 august este termenul până la care fiecare echipă trebuie să prezinte contractele cu antrenorii, cu sportivii etc. Au fost şi zvonuri că unele echipe nou-promovate ar avea probleme financiare, dar după cum v-am spus, am primit toate cererile de înscriere în timp util, la termenul oficial", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Bocan, secretar federal al FR Handbal.
Echipelor care nu şi-au onorat restanţele financiare - penalizări dictate de către Comisia de Disciplină împotriva cluburilor sau a oficialilor acestora, rate neplătite către INFO Sport (compania care înregistrează video toate meciurile din Liga Naţională etc) - , nu li se va aproba participarea în competiţiile organizate de către FR Handbal.
Oficialul forului naţional a mai precizat că în proporţie de 80-90 la sută, Liga Naţională feminină va începe la 5 septembrie, aşa cum a fost anunţat deja. "A existat varianta de a începe campionatul feminin mai devreme, în 29 august, dar sunt multe echipe care au programate turnee de pregătire la finalul acelei luni, astfel că în proporţie de 80-90 la sută, Liga Naţională feminină va începe la 5 septembrie. Fetele vor juca sâmbătă, iar băieţii duminica".
Mihail Bocan a declarat că decizia oficială în acest sens se va lua la următoarea şedinţă a Comitetului Director al FR Handbal, până cel târziu la mijlocul lunii iulie.