Salariile angajaţilor din sectorul feroviar care câştigă mai mult decât directorii generali ar putea fi reduse la nivelul remuneraţiei conducătorilor companiilor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.
Această măsura, alături de alte două, fac parte dintr-un set de propuneri ale ministrului către sindicatele feroviare.
A doua măsură posibilă este restructurarea CFR Marfă, CFR SA şi CFR Călători, iar cea de-a treia vizează reducerea săptămânii de lucru de la cinci zile la patru zile, în anumite activităţi.
"Am o categorie de măsuri, pe care vreau să le discut cu sindicaliştii. Astfel, de la nivelul cel mai mic al salariului până la cel mediu pe economie ne menţinem la fel, iar tot ce este peste nivelul salariului directorului general, de 40 milioane de lei vechi, net, va cădea până la 31 decembrie", a spus Berceanu.
Din categoria celor cu un salariu mai mare faţă de directorul general fac parte directorii adjuncţi, dar şi alte persoane pe care ministrul nu le-a precizat.
Berceanu a recomandat societăţilor de stat să ia exemplul companiilor private, care desfăşoară aceeaşi activitate, dar cu salariaţi mai puţini.