Proprietarii de grajduri, lucii de apă şi alte active îşi pot cumpăra prin negociere directă terenurile aferente de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS), facilitatea fiind doar pentru acele terenuri pe care sunt edificate construcţiile, pentru ca fermierii să poată lua credite de la bănci.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a dezbătut, vineri, la Bistriţa, împreună cu fermierii, problema terenurilor aflate în administrarea Agenţia Domeniilor Statului (ADS), ocazie cu care aceştia s-au plâns că nu pot lua credite deoarece banca le cere acte prin care să dovedească faptul că sunt proprietari nu numai pe clădiri, ci şi pe terenurile pe care sunt construite acestea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Noi dorim să desfiinţăm ADS, vom vedea dacă şi putem. Avem, însă, în vedere ca toate aceste suprafeţe concesionate de la ADS să poată fi cumpărate prin negociere directă. Am tot mers la Guvern cu această situaţie, dar au fost alte priorităţi. Sper ca în următoarele două săptămâni să poată fi cumpărate suprafeţele concesionate de fermieri de la ADS şi mă refer la terenurile de sub grajduri, de sub lucii de apă şi alte active”, a spus Ilie Sârbu.
Potrivit acestuia, facilitatea nu este valabilă pentru alte terenuri ale ADS.
Ilie Sârbu a participat, la Bistriţa, la o întâlnire cu responsabilii din agricultură, primarii din judeţ şi fermierii.