Comisia Europeană (CE) a transmis României o scrisoare de somare pentru nerespectarea legislaţiei comunitare, prima etapă a procedurii de infringement, în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, respectiv împiedicarea accesului consumatorilor la o piaţă energetică liberă şi competitivă.
Notificarea vizează posibile încălcări ale unor prevederi ale legislaţiei comunitare pentru piaţa internă a electricităţii şi gazelor şi are ca obiectiv garantarea competiţiei corecte în interesul consumatorului.
CE a trimis scrisori similare altor 24 de state membre ale Uniunii Europene, respectiv Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca. Germania, Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie.
Aceste state vor primi scrisori de somare, prima fază a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, prin care se cere modificarea legislaţiei în domeniu.