Senatorii au adoptat miercuri o propunere legislativă conform căreia concediul de sarcină şi lăuzie va fi majorat de la 126 de zile calendaristice la 168 de zile calendaristice.
Potrivit propunerii legislative, asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de 168 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate.
Concediul pentru sarcină se va acorda pe o perioadă de 63 de zile calendaristice înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 105 de zile calendaristice după naştere.
Guvernul nu a susţinut adoptarea acestei propuneri deoarece propunerea iniţială se referee la modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, lege abrogată prin OUG 158/2005.
Comisia de muncă a Senatului a amendat propunerea legislativă, înlocuind în text actul modifictat respectiv Legea 158/2005 cu OUG 158/2005.
Propunerea inţiată de parlamentarii PDL Iulian Urban şi Mihaela Popa a fost adoptată de Senat cu 79 voturi “favorabile”, unul “împotrivă” şi o abţinere.
Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.