Un anunţ publicat pe o pagină de internet mexicană propune spre vânzare nou-născuţi pentru 200.000 de pesos, adică 11.000 de euro, cu posibilitatea de a plăti cu cardul, relatează AFP.
Imaginile - o ecografie a unui făt - care însoţesc această ofertă, despre care nu s-a stabilit dacă este adevărată sau falsă, au fost difuzate şi de postul de televiziune Televisa.
Potrivit anunţului, sunt vânduţi "nou-născuţi frumoşi, de rase diferite".
Potrivit AFP, anunţul pare să fie o glumă proastă pentru că există şi menţiunea "este ideal pentru ceea ce vă doriţi, de la pedofilie la sclavie, până la dragoste familială, din cea mai pură".
Pe pagina de internet sunt publicate numeroase comentarii, majoritatea de blamare. Un singur internaut cere detalii suplimentare privind bebeluşii şi vânzătorul răspunde imediat, menţionând că "nu au mai rămas decât doi băieţi pentru moment".
AFP a încercat să îl contacteze pe vânzător la presupusa adresă de internet menţionată în anunţ, dar nu a obţinut niciun răpsuns.