Aproximativ zece la sută din totalul spitalelor din România au datorii, celelalte neavând astfel de probleme, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, care a adăugat că nu va permite ca banii publici să acopere lipsa de profesionalism şi de performanţă a unor manageri.
Comisii mixte ale Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor efectua controale la spitalele care au acumulat datorii la furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, a anunţat ministrul care a participat la discuţiile dintre reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cei ai furnizorilor de materiale sanitare şi producătorilor de medicamente. Distribuitorii de medicamente nu au putut onora invitaţia autorităţilor, dar au trimis la întâlnire un observator, a spus purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
"Am totală deschidere spre a găsi o soluţie care să deblocheze situaţia actuală. Vreau însă să înţeleg cum anume s-au realizat şi în ce constau aceste datorii, dacă se înscriu în limitele bugetului sau reprezintă depăşiri ale acestuia. La preluarea mandatului am cerut spitalelor situaţia la zi a datoriilor până la 31 decembrie 2008. Am achitat atunci, în ianuarie şi februarie, 300 milioane euro, acum însă constat că apar alte datorii, acumulate în perioada 2005-2008", a declarat, în timpul întâlnirii, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
În perioada 29 iunie - 10 iulie, 19 comisii de control vor face controale încrucişate, în judeţe diferite, a execuţiei bugetare a unităţilor cu paturi, structurii datoriilor şi cum au fost direcţionate fondurile plătite la început de an.
Reprezentanţii furnizorilor şi ai distribuitorilor au primit o fişă de control similară pe care o vor completa conform evidenţelor proprii.
La sfârşitul perioadei de control toate aceste date, vor fi confruntate şi şi se va lua o decizie cu privire la sumele care vor putea fi legal plătite.
"Vorbim despre aproximativ 10% din totalul spitalelor din România. Restul nu au astfel de probleme în prezent, ceea ce dovedeşte faptul că se poate gestiona sistemul dacă există un management de calitate. Nu pot permite ca banii publici să acopere lipsa de profesionalism şi de performanţă a anumitor manageri", a declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
De asemenea, începând cu 5 iulie, Ministerul Sănătăţii va publica pe portalul e-sănătate.ro execuţia bugetară a tuturor spitalelor publice.
"Nu avem altă variantă decât transparenţă totală. Prin intermediul acestui portal toţi cei interesaţi vor putea să vadă cum îşi gestionează fiecare spital bugetul alocat", a spus ministrul Bazac.
Ministerul Sănătăţii va începe în perioada imediat următoare şi contrale în farmacii pentru a verifica modul în care se respectă Ordinul ministrului Sănătăţii nr 75/2009, precum şi modul în care se eliberează reţete pe DCI.
Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit, miercuri, cu distribuitorii de medicamente şi furnizorii de materiale sanitare pentru a discuta situaţia livărilor către spitale şi farmacii după ce aceştia au sistat aprovizionarea din cauza datoriilor acumulate, multe creanţe fiind din 2008 şi chiar mai vechi.
De asemenea, ministrul s-a întâlnit şi cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Scopul întâlnirii a fost discutarea problemelor financiare înregistrate de o parte din spitalele publice şi identificarea unor măsuri de redresare a situaţiei existente