Evenimentele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), de Ziua Tineretului, au costat aproape 620.000 de euro, iar ministrul Monica Iacob-Ridzi susţine că nu regretă cât a plătit, ci că este mulţumită de rezultat şi că aproximativ 100.000 de tineri s-au distrat.
Evenimentele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului, în 2 Mai, au fost foarte controversate şi dezbătute în presă, pe de o parte, pentru că ar fi costat prea mult în acest an de criză, iar momentele grele din lumea sportului nu justifică distracţia de o zi-două a tinerilor pe o astfel de cheltuială, iar pe de alta pentru că modul în care au fost atrbuite contractele de MTS către firmele organizatorice nu ar fi fost în regulă.
Ministerul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a organizat, vineri, o conferinţă de presă, pentru a răspunde acestor acuzaţii. Ea a precizat că finanţarea programelor pentru tineret reprezintă doar 12,25% din întregul buget al ministerului şi că, la un eveniment pentru tineret organizat există 8-9 evenimente sportive, minsitrul opinând că este nedrept să fie acuzată în fiecare zi că se ocupă mai mult de tineret, decât de sport.
Ministrul a spus că, din dorinţa de a organiza cel mai mare eveniment de tineret postdecembrist, nu s-a uitat la bani, interesând-o rezultatul.
Evenimentul şi-a atins scopul, adică aproximativ 100.000 de tineri s-au distrat în toată ţara de ziua lor, a spus Ridzi. Ei nu au participat doar la două concerte, în Bucureşti şi Costineşti, ci la o serie întreagă de evenimente sportive, culturale, artistice, de la arte marţiale, la teatru, folk până la streetdance.
Întrebată dacă nu i se pare mult ca o scenă cu lumini şi alte instalaţii să coste 75.000 de euro sau organizarea unui concert cu trei trupe, aşa cum a fost în Parcul IOR, să coste 65.000 de euro, aceasta a răspuns că nu e normal să cunoască toate detaliile tehnice şi cât a costat acestea, fiind mulţumită de faptul că evenimentul a ieşit bine.
În plus, referitor la faptul că ar fi putut să salveze cluburi şi federaţii sportive sau să repare săli de sport cu aceşti bani, Ridzi a precizat că nu putea să facă acest lucru decât cu un mare risc, adică să fie acuzată de deturnare de fonduri.
"Nu se poate lua bani de la un capitol bugetar pentru a-l transfera în altă parte, pentru că ar însemna deturnare de fonduri. Într-adevăr, bugetul nu a fost bine contruit pe anumite linii", a explicat Ridzi, precizând că MTS funcţionează în acest an cu un buget stabilit astfel de fostul Guvern.
De fapt, cel mai mare risc ar fi fost ca banii să rămână necheltuiţi şi să plece în altă parte. "Dacă nu cheltuiam aceşti bani, îi pierdeam şi nu mai erau folosiţi pentru programe de tineret", a spus Ridzi, explicând că la la rectificarea bugetară aceştia s-ar fi dus la alt minister.
Un alt subiect discutat în acdrul conferinţei a fost referitor la modul în care au fost atribuite contractele pentru organizarea acestor evenimente.
Ridzi a precizat că a solicitat un control de la ANRMAP pentru a verifica toate contractele de achiziţii de la MTS până în prezent, Corpul de control ajungând la concluzia că MTS a respectat prevederile legale ale OUG 34/2006 în derularea celor trei proceduri de atribuire a contractelor în cauză. Ea a explicat că pentru achiziţionarea serviciilor de recreere, culturale şi sportive nu este nevoie de licitaţie.
Astfel, Marius Morcuţă, directorul direcţiei de achiziţii din MTS, a spus că a trimis către trei pontenţiali ofertanţi caietele de sarcini şi că doar doi au venit cu oferte. Cele trei firme invitate să participe au fost System Management Solution SRL, Artisan Consulting SRL şi Compania de publicitate Mark SRL.
"Aceştia au fost selectaţi din rândul companiilor care au trimis la începutul mandatului o serie de propuneri de proiecte pe care ministerul le-ar fi putut derula. Doar două companii au depus oferte, separat, pentru fiecare din cele trei caiete de sarcini din documentaţia de atribuire. În funcţie de preţul ofertat pentru fiecare eveniment în parte, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, au fost selectaţi câştigătorii cu care s-au încheiat contractele pentru fiecare eveniment în parte", au explicat reprezentanţii MTS, într-un comunicat remis, joi.
În ceea ce priveşte cota de piaţă a companiilor cărora le-au fost atribuite contractele, ele au avut, pe parcursul anului trecut, o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro, aceste date reieşind din formularele pe care a trebuit să le completeze pentru încheierea tuturor formalităţilor, potrivit sursei citate.
Astfel, pentru evenimentul din Bucureşti a câştigat firma Artisan Consulting care a cerut 985.850 de lei, fără TVA. Pentru evenimentul din Costineşti, a câştigat Compania de publicitate Mark SRL care a cerut 1.160.651 lei, fără TVA. Iar pentru evenimentele din ţară, MTS a plătit către firma Artisan Consulting 431.620 de lei (fără TVA).
Toate contractele menţionate însumează 2.578.121 de lei, fără TVA, adică echivalentul a 609.124 de euro.
Ridzi a spus că s-a interesat mai mult de cele două firme cu care s-au încheiat contracte pentru organizarea evenimentelor din 2 Mai, de Ziua Tineretului, şi a apreciat că sunt firme importante pe piaţă cu care multe trusturi de media au derulat contracte.
"Au contracte cu trusturi de presă, nu sunt firme de bloc. Nu i-am cunoscut înainte şi nici nu vreau să îi cunosc", a spus Ridzi. "Este posibil să se poată organiza mai ieftin, dar şi mai scump.
Ministrul a precizat că au existat şi alte sume cheltuite pentru organizarea evenimentelor din 2 Mai care nu erau cuprinse în aceste contracte, însă mult mai mici, între 50.000 şi 100.000 de lei, care erau deja prevăzute în bugetele direcţiilor judeţene de tineret şi sport.