Un meci de fotbal din Zimbabwe a fost anulat din cauza unui roi de albine care a invadat terenul pe care se disputa partida respectivă, în sud-estul ţării, informează AFP.
"Un roi de albine a invadat terenul, după 23 de minute de joc, şi fotbaliştii s-au aruncat la pământ pentru a se proteja. Albinele nu au plecat, astfel că după 45 de minute de aşteptare arbitrul a decis să anuleze meciul", notează jurnalul Herald, din Zimbabwe, care precizează că incidentul a avut loc duminică, în oraşul Hippo Valley.
Meciul respectiv, dintre două echipe de ultimă ligă, se disputa pe stadionul Chishamiso (n.r. - numele arenei înseamnă "miracol" în limba shona).