Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 iun 2009 - Anul XIV, nr. 138 (4124)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

PF Daniel: BOR este a doua biserică ortodoxă din lume, după cea rusă, ca număr de credincioşi

Marţi, 16 Iunie 2009 (16:28:02)

BOR este cea de-a doua biserică ortodoxă din lume în ceea ce priveşte numărul de credincioşi, după Biserica Ortodoxă Rusă, potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României declarându-se creştini ortodocşi, a spus PF Daniel la Viena.

Întâistătătorul BOR a efectuat, în perioada 12 -16 iunie, o vizită pastorală în Austria, unde s-a întâlnit cu membrii comunităţilor ortodoxe româneşti şi a sfinţit două noi biserici.

Cu acestă ocazie, Fundaţia "Pro Oriente" a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit Diploma de Protector al fundaţiei. Această fundaţie a fost înfiinţată, în 1964, de cardinalul Vienei, Franz König, cu scopul dezvoltării relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe.

Întâistătătorul Bisericii române a vorbit, cu acest prilej, despre situaţia Bisericii Ortodoxe Române şi legăturile ei ecumenice, în contextul noii Europe (1989-2009).

"Biserica Ortodoxă Română este, după Biserica Ortodoxă Rusă, cea de-a doua Biserică Ortodoxă din lume în ceea ce priveşte numărul de credincioşi. Potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României s-au declarat creştini ortodocşi. După ce a devenit autocefală la 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, la 25 februarie 1925", a spus PF Daniel la Viena.

Totodată Biserica noastră, la fel ca multe alte Biserici din Răsăritul Europei a trebuit să treacă în a doua parte a secolului al XX-lea prin "Marea Roşie a comunismului", ajungând la limanul libertăţii după aproape o jumătate de secol de existenţă sub dictatură atee, a adăugat Patriarhul României.

Imediat după căderea cortinei de fier, Biserica Ortodoxă Română s-a aflat în faţa unor imense provocări, determinate de noua realitate politică a ţării şi a Europei. Noul context european, caracterizat prin secularizare crescândă şi fenomenul de globalizare, a devenit evident şi în România, în ultimii ani, astfel că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost nevoit să emită documente şi hotărâri cu privire la multitudinea problemelor de etică şi bioetică, care frământă lumea contemporană: avortul, eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică, clonarea, a mai spus Întâistătătorul BOR.

Biserica a trebuit să se transforme rapid într-o instituţie capabilă să răspundă necesităţilor societăţii. Astfel, prin eforturile susţinute ale ierarhilor, preoţilor, profesorilor de teologie, monahilor şi cu sprijinul laicatului şi al milioanelor de credincioşi români, s-a reintrodus religia în şcoală, au fost redeschise vechile facultăţi de teologie desfiinţate de comunişti şi au fost înfiinţate altele noi, s-a început rezidirea bisericilor demolate de comunişti şi ridicarea a sute de biserici la sate şi în special în oraşe, în cartierele construite în timpul regimului comunist, unde nu existau lăcaşuri de cult, şi s-au redeschis şi înfiinţat sute de noi mănăstiri. Lucrarea social-filantropică a Bisericii s-a extins în unităţi ale statului ca: spitale, unităţi militare, penitenciare. Biserica şi-a creat propriile instituţii sociale de caritate - cantine pentru săraci, cămine pentru copii şi bătrâni, dispensare, centre medicale, a adăugat PD Daniel.

Totodată, după 1990, relaţiile ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Române cu alte biserici au fost influenţate de noile evoluţii europene, dar şi de provocările din interiorul ţării. Implicarea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române se desfăşoară la trei niveluri: naţional, european şi mondial.

Această orientare ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române este evidentă în cooperarea strânsă pe care o are cu Conferinţa Bisericilor Europene în multe din proiectele de anvergură europeană ale acesteia, dar şi cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Din anul 1979, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat un dialog teologic actual cu Biserica Evanghelică din Germania, ultima sesiune cu tematică ecleziologică desfăşurându-se la Eisenach, în anul 2006.

Cu aceeaşi deschidere ecumenică pentru dialog, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată constant în Comisia mixtă internaţională pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Acordul teologic ortodoxo-catolic de la Ravenna (8-15 octombrie 2007) aduce speranţă pentru continuarea dialogului. Printre marile realizări ecumenice ale celor 20 de ani de libertate se numără vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în mai 1999, precum şi a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul României, la Vatican, în octombrie 2002." Aceasta a fost prima vizită a unui papă al Romei în România, dar şi prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia, noiembrie 1999, Grecia, mai 2001, Ucraina, iunie 2001, Bulgaria, mai 2002). Aceste vizite au marcat relaţiile dintre ortodocşi şi catolici în mod profund", a adăugat Întâistătătorul BOR.

"Fiind moştenitori şi păstrători ai civilizaţiei şi culturii creştine a continentului european, şi situându-ne geografic la întâlnirea dintre Răsărit şi Apus, noi, românii, avem vocaţia de-a promova dialogul şi cooperarea în Europa. În acest sens considerăm însă că unitatea Europei nu trebuie să se reducă numai la nivelul economic şi politic, ci trebuie extinsă şi la valorile spirituale şi morale creştine. Într-o lume a pieţei şi a profitului material cu orice preţ, Bisericile au vocaţia de-a mărturisi şi promova adevărurile fundamentale ale Evangheliei iubirii lui Hristos, demnitatea persoanei umane, ce poartă în ea chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii, identitatea etnică a fiecărui popor şi solidaritatea între popoare, pentru a ieşi din situaţiile de criză spirituală şi materială", a adăugat PF Patriarh Daniel, în cadrul momentului festiv organizat de Fundaţia "Pro Oriente".

Preafericitul Părinte Daniel revine în ţară în această seară, în jurul orei 20:00. Înaintea plecării din Austria, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va săvârşi o slujbă de pomenire la Crucea domnitorului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino. Crucea a fost ridicată de domnitorul român la Viena, în anul 1863, după asediul Capitalei.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PF Daniel: BOR este a doua biserică ortodoxă din lume, după cea rusă, ca număr de credincioşi.
 Vizualizări articol: 380 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
PF Daniel: BOR este a doua biserică ortodoxă din lume, după cea rusă, ca număr de credincioşi1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei