Ministerul Turismului va aloca peste 25 de milioane de euro pentru construcţia a două miniporturi turistice, la Murighiol şi Sfântu Gheorghe, şi pentru amenajarea unei plaje la Sulina, a declarat, joi, preşedintele CJ Tulcea, Victor Tarhon.
Pentru fiecare miniport vor fi locate câte zece milioane de euro, iar plaja de la Sulina va atrage cinci milioane de euro.
Investiţiile de la Murighiol şi Sulina sunt în faza elaborării caietului de sarcini, iar cea de la Sfântu Gheorghe se află în etapa premergătoare licitaţiei.
Preşedintele CJ Tulcea a spus că aceste investiţii vor fi finalizate în decurs de un an şi jumătate.
"Este nevoie să finanţăm aceste proiecte. Trebuie să aducem aici bărcile cu turişti, care vor veni de pe litoral", a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea, aflată într-o vizită în Deltă.