Guvernul a luat, în şedinţa de miercuri, decizia de a declanşa procedura de asumare a răspunderii pe proiectele de coduri penal şi civil, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune.
Sursele citate au precizat că cele două proiecte au fost adoptate de Guvern în forma rezultată în urma dezbaterilor din comisiile parlamentare.
"S-a luat decizia ca Guvernul să declanşeze procedurile pentru asumarea răspunderii pe cele două Coduri, penal şi civil, dezbătute în comisiile de specialitate. Executivul îşi va angaja răspunderea pe cele două Coduri care vor fi în două legi distincte şi nu un pachet de legi", au declarat sursele citate.
Potrivit surselor menţionate, Guvernul va trimite, în cursul zilei de joi, scrisori către preşedinţii celor două Camere, în vederea declanşării procedurii de asumare.
Conform procedurii parlamentare, Birourile Permanente vor discuta scrisorile din partea Guvernului şi vor stabili termenele pentru citire, depunere de amendamente şi depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură.
Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Şedinţa Guvernului este în desfăşurare, la final fiind aşteptate declaraţii de presă.