Reprezentanţii PNL au semnalat, duminică, mai multe nereguli care au afectat procesul electoral în mai multe judeţe din ţară:
Prezentăm integral comunicatul PNL:
"La Școala nr 134 din Strada Baicului nr 4, reprezentanții PNL au descoperit că autocarul cu numărul de identificare B 44 GLT a adus mai multe persoane la vot.
Observatorii PNL din comuna Urzica (județul Olt) au descoperit că la secția de votare din satul Stăvescu, până la ora 10.00, au votat, alături de 20 de localnici, alți 40 de cetățeni din localitățile Crâmpoia și Drăgănești Olt. Cei 40 de alegători s-au prezentat în secția de votare la aceeași oră. Precizăm că în satul Stăvescu nu există nici un obiectiv turistic.
În comuna Șibot din județul Alba, la secţiile de votare nr. 391 şi 392, au fost înregistrate două solicitări pentru urna mobilă, ambele documente fiind redactate de mână cu același scris. Unul dintre pretinșii solicitanți ai urnei mobile s-a prezentat în secția de votare și a declarat că nu făcuse cerere pentru urna mobilă.
În județul Dâmbovița, peste jumătate din cetățeni au votat pe liste suplimentare. Președinții secțiilor de votare nu vor să ofere observatorilor PNL copii după listele suplimentare.
În județul Dolj, la secția de votare nr. 95, de la Liceul Teoretic „Bechet”, a dispărut o ștampilă. S-a semnalat dispariția ștampilei și a fost întocmit proces verbal.
În municipiul Alba Iulia, vineri și sâmbătă seară au fost distribuiți fluturași care imită întocmai buletinele de vot, cu ștampila „votat” aplicată în dreptunghiul cu lista PDL. Fluturașii au fost plasați pe parbrizul mașinilor, în cutiile poștale și în scările de bloc.
La secţia de votare nr. 224 din localitatea Comarnic, judeţul Prahova, s-au prezentat pentru a vota aproximativ 30 de persoane, îmbrăcate în tricouri cu însemnele PDL, însoţite de primarul oraşului, Dorian Botoacă, membru PDL. După ce au votat la secţia 224 din Comarnic, cele aproximativ 30 de persoane s-au urcat într-un microbuz cu numărul de înmatriculare CL-08-RGL şi au plecat să voteze la o secţie de lângă Stadionul din Sinaia. Grupul de alegători PDL a fost observat deplasându-se cu acelaşi microbuz în localitatea Câmpina. De asemenea, primarul PDL Dorian Botoacă, îmbrăcat în haine cu însemnele PDL, s-a deplasat la secţia nr. 227 din Comarnic pe care, în pofida insistențelor observatorilor, a refuzat să o părăsească. Observatorii PNL au sesizat Poliţia locală, dar aceasta nu a luat nici o măsură. Persoanele implicate in turism electoral la Comarnic şi Sinaia au ajuns şi la Urlaţi dar şi în comuna Valea Doftanei, localitate arondată oraşului Câmpina, unde au votat la secţiile nr 265, 266 si 269. Potrivit unor martori oculari, este vorba de un grup de aproximativ 60 de persoane care se deplasează cu 3 microbuze.
Sesizarea depusă de PNL Giurgiu la BEJ Giurgiu cu privire la prezența unor autobuze care transportau cetățeni pentru a-i duce să voteze în alte localități a fost retransmisă de către reprezentanții PNL Biroului Electoral Central. Inspectoratul de Poliție Giurgiu a transmis un răspuns la sesizarea noastră prin care preciza că autobuzele cu numerele de înmatriculare B06FLT și B35FLT au fost identificate și efectuau pe raza municipiului Giurgiu îmbarcarea de cetățeni din două zone. Potrivit celor transmise de Poliție, unul dintre autobuze s-a deplasat către municipiul București, iar persoanele aflate în celălalt autobuz au abandonat deplasarea la momentul opririi în trafic. În urma cercetărilor s-a stabilit că transportatorul posedă licență de transport persoane, dar nu deține nicio licență de traseu pe raza județului Giurgiu. Poliția Giurgiu a mai comunicat că incidentul mitei electorale cu telefoane mobile face în continuare obiectul investigației.
La Giurgiu, grupuri organizate de alegători care votează pe liste suplimentare au mai fost semnalate la Școala nr. 1, la Școala nr. 20 și la secția 17 de la Spitalul Județean.
În localitatea Răzvad din județul Dâmbovița, la secția de votare nr. 356, 130 de cetățeni au votat pe liste suplimentare. Majoritatea cetățenilor care au votat pe liste suplimentare au domiciliul în Târgoviște.
Ion Diaconu, membru al biroului electoral din secția nr. 73, Craiova, a fost surprins de președintele secției votând de două ori. După ce a votat pe lista permanentă, eI a votat și pe listele suplimentare. Ion Diaconu a fost desemnat ca reprezentant al PNG în secția de votare nr.73 din Craiova. În acest caz a fost sesizată poliția și s-au întocmit actele pentru începerea urmăririi penale.
De la secţia de votare nr. 533, situată în şcoala nr. 92 din sectorul 3 din Bucureşti, a dispărut timp de o oră o ştampilă de vot.
În localitatea Hulubești din județul Dâmbovița, la secția de votare nr. 430, din numărul total de 400 de votanți, 170 cu domiciliul în București au votat pe listele suplimentare.
Un autocar cu numărul de înmatriculare B-45-TJJ, a fost surprins transportând cetățeni de la Jilava, la secțiile de votare nr. 791 și 794 din Sectorul 4. După ce au votat, aceștia au fost transportați înapoi la Jilava.
40 de persoane au votat la Bușteni în secția nr. 220, după care s-au urcat în două microbuze și au plecat spre Azuga.
La secțiile de votare 165,119 și 110 din sectorul 4, au fost identificate mai multe microbuze care au adus la vot cetățeni din comunele ilfovene 30 Decembrie, Corbeanca și Domnești, precum și din orașul Corabia, județul Olt. Autovehiculele au următoarele numere de înmatriculare: B 83 JEE, B 33 JEE, B 50 DJL, B 58 THN, B 54 HAW, B 32 ENV, B 56 AXI, B 42 FGI, B 40 AUV, B 56 KDY, B 60 KDY, B 77 KDY, B 43 JMM, B 56 CDI, B 50 CVK, B 63 DPV, B 66 KPV, B 55 UIW, B 62 JLW Observatorii PNL au fotografiat aceste autovehicule care fac turism electoral prin Capitală, fotografii care au fost atașate plângerilor înaintate Poliției și Biroului Electoral Sector 4".